*Doritorii mai au timp până pe 8 septembrie să îşi depună candidaturile
Pentru a-şi întări efectivele, Poliţia Locală Braşov scoate la concurs 24 de posturi, dintre care 21 sunt de agenţi, 2 posturi sunt administrative, iar unul este de conducere, respectiv de director executiv adjunct. Edilii au luat decizia ca o serie dintre posturile vacante să fie redistribuite către compartimentele unde este necesară o suplimentare de personal cât mai repede, pentru a putea face faţă solicitărilor, a anunţat, ieri, viceprimarul Adrian Atomei, care a precizat că până acum s-au depus 15 dosare.
Cei interesaţi îşi pot depune dosarele de înscriere la sediul Poliţiei Locale din strada Nicolae Bălcescu până în 8 septembrie. 8 dintre posturile scoase la concurs sunt în cadrul Serviciului de Ordine şi Linişte Publică, 4 la Poliţia Turistică, câte 3 posturi la Serviciile de Circulaţie Rutieră şi Ridicări Auto, 2 locuri sunt disponibile la Brigada de Intervenţie, iar câte un loc la Serviciul Control şi Disciplina în Construcţii, la Cabinetul Informatic şi de Evidenţă a Proceselor Verbale şi alt post la Biroul de Comunicare Publică.
Pe 16 septembrie, de la ora 10.00, pe Arena Liceului Sportiv va avea loc proba sportivă, care este eliminatorie, iar cei care vor trece de această probă, pe 18 septembrie, vor susţine proba orală.
În prezent, Poliţia Locală Braşov are 181 de angajaţi, din 239 cât ar fi normal să aibă, 44 dintre posturile vacante fiind de agenţi. Salariul nu este foarte mare şi e în medie cuprins între 700 şi 900 de lei, net, pentru agenţi, iar condiţiile de lucru sunt destul de vitrege: ture pe timp de noapte, dar şi disponibilitate în afara orelor de program, iar angajaţii noi, nu vor primi, deocamdată, sporul de dispozitiv.
Probele la care vor fi supuşi viitorii poliţişti locali
Probele de concurs sunt organizate după cerinţele Ministerului Administraţiei şi Internelor, concurenţii susţinând atât probă sportivă, cât şi probă scrisă, dar şi un interviu. Pentru a trece de proba sportivă, candidaţii de sex masculin trebuie să facă minimum 25 de flotări, pentru nota 5, maximum 45 de flotări, pentru nota 10. Candidatele de sex feminin nu trebuie să facă flotări, ci abdomene: 36 pentru nota 5, 46 pentru nota 10. Totodată, candidaţii trebuie să dea şi o probă de alergare viteză pe 50 de metri, pentru nota 10, băieţii trebuie să scoată un timp de 6 secunde şi 8 sutimi, iar fetele, 8 secunde şi 4 sutimi. Nu în ultimul rând, ultima probă sportivă este rezistenţa, respectiv pe 1.000 de metri pentru băieţi şi 800 de metri pentru fete. Pentru a trece de această probă, timpul cel mai bun pe care trebuie să îl scoată candidaţii, indiferent de sex este 3 minute şi 40 de secunde, iar minimul cerut este de 4 minute şi 30 de secunde.
Şcoală de motoscuterişti
Atomei a mai spus că în prezent şapte poliţişti locali deţin permise categoria A care le permit să conducă motoscuterele achiziţionate în urmă cu nouă ani de Primăria Braşov. Pentru cele zece motoscutere s-au plătit 70.000 de lei plus TVA, dar majoritatea stau nefolosite. „Două dintre acestea vor fi donate Grădinii Zoologice, restul urmând să rămână la Poliţia Locală. Până acum şapte angajaţi ai Poliţiei Locale au permis pentru conducerea acestora, dar alţi 19 vor fi trimişi la şcolarizare”, a mai spus Atomei.