Pregătirile pentru cea de-a doua ediţie a Festivalului ciocolatei „Chocofest”, ce va avea loc în luna septembrie la Sfântu Gheorghe, sunt în toi. La festival sunt aşteptaţi atât producători consacraţi de ciocolată din ţară şi străinătate, cât şi producători locali, iar în program sunt cuprinse prezentări şi degustări de dulciuri, concerte de muzică uşoară şi populară, spectacole de dans şi teatru, proiecţii de filme, programe pentru copii, precum şi diverse concursuri. De asemenea, vor avea loc demonstraţii de sculptură în ciocolată şi confecţionare de figurine, o expoziţie de istorie a ciocolatei, de ambalaje de ciocolată şi un concurs de preparare a ciocolatei de casă.
Evenimentul, organizat de Camera de Comerţ Covasna în parteneriat cu Consiliul Judeţean şi Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, va avea loc în 27-28 septembrie în incinta Colegiului „Székely Mikó” din municipiu. Intrarea vizitatorilor se va face pe bază de bilet – 4 lei pentru adulţi şi un leu pentru copiii până la 10 ani, cei sub 3 ani având acces gratuit.
La prima ediţie a festivalului au participat aproape 30 de producători de ciocolată din România şi Ungaria, iar unul dintre ei a expus o ciocolată uriaşă de 110 kilograme, ce măsura 1,20 metri lungime şi tot atâta lăţime.
De la festivalul cartofului, la parada cârnaţilor
Prin tradiţie, în judeţul Covasna se organizează în fiecare an mai multe festivaluri gastronomice. Sâmbăta aceasta, în municipiul Târgu Secuiesc va avea loc festivalul cartofului, în luna septembrie va urma festivalul tocăniţelor la ceaun în staţiunea Covasna, iar în octombrie e programată „Parada cârnaţilor” de la Sfântu Gheorghe.
Un comentariu
Abia astept sa merg 😀