*Cei 70 de călători din trenul de lux trebuie să plătească sume între 10.000 şi 23.000 de euro pentru a ajunge de la Budapest la Teheran
Căile ferate ungare lansează un tren de epocă de lux care în octombrie va parcurge distanţa dintre Budapesta şi Teheran, cu oprire şi în România, la Sighişoara şi Braşov. Biletele costa între 10.000 şi 23.000 euro, iar locurile sunt rezervate aproape în totalitate, cei mai mulţi fiind turiştii britanici şi australieni. Golden Eagle-Danube Express are vagoane din anii ‘50 restaurate pentru a oferi confort de cinci stele. În cele 13 vagoane sunt locuri pentru 70 de invitaţi, iar 62 de locuri sunt deja rezervate pentru călătoria ce va dura două săptămâni.
Trenul va trece prin România, Bulgaria şi Turcia, iar la noi va opri la Sighişoara şi Braşov. În Iran vor fi vizitate destinaţii precum Persepolis şi Shiraz, în Turcia vor fi popasuri în zone precum Istanbul şi Capadocia, iar în Bulgaria oaspeţii vor vedea orasul Veliko Tarnovo şi mormintele tracice de la Kazanlak. La Braşov, popasul va fi mai îndelungat, turiştii urmând să fie conduşi la Castelul Bran.
Operatorul spune că Teheran a fost ales ca destinaţie fiindcă Iranul s-a deschis mult către turism în ultimul timp. Printre avantajele călătoriei cu Orint Express-ul unguresc se numără şi faptul că băuturile alcoolice sunt la discreţie, cu excepţia parcursului din Iran unde se va servi bere fără alcool. Preţul nu include şi drumul de întors, călătorii urmând să plece de la Teheran cu avionul către casă.
Prima călătorie va fi în octombrie, iar în funcţie de cerere vor fi organizate deplasări şi în 2015.