Camera de Comerţ şi Industrie Braşov reaminteşte firmelor că instituţia oferă servicii profesionale de înscriere în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare (A.E.G.R.M).
Arhiva, ţinând seama de prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, constituie un sistem de evidenţă a priorităţii ipotecilor mobiliare şi de publicitate, structurat pe persoane şi bunuri, care asigură înregistrarea operaţiunilor privind ipotecile mobiliare, a operaţiunilor asimilate acestora, a altor drepturi prevăzute de lege, precum şi publicitatea operaţiunilor juridice.
Prin Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare se asigură atât avertizarea creditorilor, punându-le la dispoziţie un sistem de căutare care să ofere informaţii exacte şi actualizate cu privire la înregistrările garanţiilor reale mobiliare, cât şi asigurarea unei priorităţi, arhiva punând la dispoziţia creditorilor o metodă prin care îşi vor înregistra garanţiile reale pe care le au asupra bunurilor debitorului, metodă prin care se determină prioritatea în cazul existenţei mai multor creditori.
Camera de Comerţ şi Industrie Braşov vine în întâmpinarea soluţionării acestui pericol şi poate înregistra Formularele pentru înscrierea avizelor de ipotecă mobiliară, precum şi pentru înscrierea avizelor de garanţie referitoare la creanţele bugetare. Pentru înscrierea acestor avize există o procedură de urmat, o serie de documente care stau la baza acestei înscrieri şi formulare tipizate care trebuie completate de persoanele interesate. În cadrul CCI, braşovenii pot beneficia de servicii precum: înscrierea în arhivă a avizelor de ipotecă mobiliară; raportări referitoare la creditori, debitori sau bunuri aflate în arhivă; verificarea în arhivă a oricăror informaţii cu privire la ipotecile mobiliare sau extrase certificate din arhivă.