Bolnavii incurabili aflaţi în grija organizaţiei Hospice Casa Speranţei vor putea fi trataţi mai bine în urma implementării proiectului MobiHope, aflat în test la Braşov în aceste zile, a anunţat Fundaţia Vodafone România, cea care va finanţa proiectul cu 75.000 de euro.
MobiHope este o iniţiativă de introducere a tehnologiei în acţiunile HOSPICE. Prin intermediul lui, fişele medicale vor fi trecute în format digital, medicii vor putea consulta bolnavii prin transmisii video, iar asistenţii îi vor putea consilia prin telefon.
Prima componentă a proiectului constă în transpunerea în format digital a fişelor medicale ale celor 2.000 de pacienţi pe care îi are în prezent organizaţia HOSPICE. Digitalizarea informaţiilor va permite membrilor organizaţiei să aibă acces la date despre pacienţi şi să adauge date noi chiar şi atunci când se află pe teren. Pentru acest lucru, ei vor avea la dispoziţie 50 de tablete conectate la internet. Fundaţia Vodafone va oferi de asemenea un training pentru utilizatorii tabletelor, cu obiectivul de a-i învăţa pe aceştia să acceseze şi să completeze fişele electronice.
O altă componentă de bază a proiectului este oferirea de consultaţii printr-un sistem de telemedicină. Membrii organizaţiei HOSPICE vor merge acasă la pacienţi şi vor organiza conferinţe online pe tablete, între pacienţi şi cadre medicale aflate la spital. Astfel, pacientul nu va mai fi nevoit să se deplaseze de la domiciliu, iar medicul va avea acces instant la fişa electronică a pacientului.
A treia componenta a proiectului presupune oferirea unui serviciu de consiliere prin telefon, numit Hospice HelpLine. Organizaţia îşi propune astfel să acorde sprijin pacienţilor 24 de ore din 24, de luni până duminică.
Proiectul MobiHope se va desfăşura pe o perioadă de un an, începând cu 1 august 2014. În momentul de faţă, membrii organizaţiei HOSPICE lucrează la transferul fişelor medicale în format electronic, urmând ca această etapă să fie finalizată până la sfârşitul anului 2014.