
Începând de ieri, firma care se ocupă de activitatea de dezinsecţie şi deratizare în municipiul Braşov a început lupta cu ţânţarii, muştele şi căpuşele în aproape toate zonele din oraş. Operaţiunile de desfăşoară în două etape, respectiv până la finele acestei săptămâni, şi pe parcursul săptămânii viitoare, până în data de 22 august. Deratizarea, se execută pe o suprafaţă de aproximativ 635 de hectare, respectiv pe toate spaţiile verzi, inclusiv acostamentele stradale, iar deparatizarea, contra căpuşelor, puricilor şi altor paraziţi de acest fel, se va face pe o suprafaţă de aproape 50 de hectare, în zonele de agrement şi pe spaţiile verzi din locurile de joacă pentru copii, precum şi în locurile de picnic sau alte zone verzi unde au apărut focare în anii anteriori.
Municipalitatea face apel la toţi crescătorii de albine din municipiu să ia toate măsurile în vederea protejării acestora. În caz contrar, nici Primăria Braşov, nici prestatorul serviciului, SC Coral Impex SRL, nu vor fi considerate vinovate. Substanţele folosite pentru acţiunea de dezinsecţie nu sunt dăunătoare oamenilor, animalelor, peştilor, nu lasă reziduuri şi sunt exceptate de la cerinţele de toleranţă pentru reziduuri pesticide. Pentru activitatea de dezinsecţie, produsele folosite sunt K-OTHRINE EC 2, având ca substanţă activă deltametrin-ul, şi MICROBAC X2 – (larvicid), având ca substanţă activă bacillus thuringiensis. În tratamentul de combatere a căpuşelor, produsul folosit este DELTATIM PLUS, având ca substanţă activă tot deltametrin-ul. Toate substanţele fac parte din Grupa Xn(III) de toxicitate.
Dezinsecţie şi în grădiniţe, creşe şi şcoli
Totodată, în cazul unităţilor de învăţământ din municipiul Braşov, activitatea de dezinsecţie şi deparazitare va fi completată de dezinfecţie şi deratizare, atât în interiorul imobilelor, cât şi în curţie acestora. Pentru creşe şi grădiniţe, aceste activităţi vor fi efectuate în perioada 25-29 august, iar pentru şcoli şi licee, după 1 septembrie.