Braşovul se clasează pe locul patru într-un top al oraşelor cu cele mai multe CV-uri trimise în vederea angajării, se arată într-un studiu realizat de eJobs. În total, 57.800 de CV-uri au fost trimise firmelor braşovene în timpul lunii iulie, primele trei locuri fiind ocupate de Bucureşti – 376.000 de CV-uri, Cluj-Napoca – 86.000 de CV-uri şi Timişoara – 67.500 de CV-uri.
Printre cele mai râvnite locuri de muncă din Capitală s-au numărat luna trecută cele de asistent manager, casier, operator call center şi consultant în vânzări. Pentru fiecare dintre acestea au aplicat între 600 şi 2.200 de bucureşteni în luna iulie. Posturile de operatori call center au atras mulţi candidaţi şi în alte mari oraşe din ţară, precum Braşov şi Cluj-Napoca. La Braşov mai sunt căutate joburile de reprezentant medical şi lucrător comercial. Angajatorii au primit sute de CV-uri şi pentru locurile de muncă vacante de casieri, acestea fiind foarte populare în Timişoara şi în Iaşi.
Vânzările, pe primul loc în topul domeniilor unde se căută cei mai mulţi angajaţi
Domeniul care le-a pus la dispoziţie românilor cele mai multe oportunităţi de angajare a fost în prima jumătate a acestui an cel al vânzărilor. Circa 4.400 de posturi au fost disponibile lunar pentru persoanele care îşi doreau să obţină un job în domeniu.Al doilea loc în clasament a fost ocupat de sectorul relaţiilor cu clienţii şi al call center-urilor. Lună de lună au existat 3.200 de oportunităţi de angajare. Munca în call center-uri este, de altfel, destul de râvnită în România, angajaţii putând să câştige chiar şi salarii de 4.000 de lei net pe lună, dacă vorbesc limbi „exotice”.