Strada Castelului, pe tronsonul cuprins între magazinul Star și intersecția cu Michael Weiss va fi închisă începând de astăzi traficului rutier. Pentru început, urmează să se lucreze la reabilitarea tuturor rețelelor și la coborârea cablurilor aeriene în subteran, astfel că și parcarea va fi interzisă pe această stradă cât timp șantierul va fi deschis. Lucrările vor dura aproximativ 30 de zile, dacă vremea va fi bună. „Având în vedere că este o arteră principală a Centrului Istoric, am solicitat firmei care execută lucrările să se concentreze pe această zonă. De asemenea, fac apel la deținătorii de rețele să respecte graficul stabilit în comun, astfel încât să nu apară întârzieri în finalizarea lucrărilor”, a subliniat primarul George Scripcaru.
Sensuri de circulație provizorii
Strada va fi resistematizată, în vederea fluidizării traficului. Astfel, pe partea dreaptă a străzii Castelului va fi amenajat un trotuar de gardă, iar pe latura opusă pe lângă trotuar, unde se parcare și până acum, se vor amenaja locuri de parcare longitudinale. Cât timp se va lucra pe acest tronson și sensurile de circulație din zonă se vor modifica temporar. Pe porțiunea din Michael Weiss, care face legătura cu Castelului, se va putea intra din strada Nicolae Bălescu, până acum, pe această arteră fiind permisă doar circulația dinspre Strada Castelului. De asemenea, pe strada Politehnicii se va putea intra dinspre strada Nicolae Bălcescu spre Strada Castelului, astfel încât autoturismele să poată ajunge la sediul Agenției pentru Protecția Mediului și altor instituții din zonă.
Strada va fi reabilitată integral
După terminarea lucrărilor la acest tronson, care are o lungime de aproximativ 400 de metri, se va lucra și pe celelalte tronsoane ale străzii Castelului, respectiv cel cuprins între intersecția acestei artere cu strada Michael Weiss și intersecția cu sensul giratoriu de la stația de Transformator (cu o lungime de aproximativ 250 de metri) și pe cel cuprins între stația de transformare și intersecția străzii Castelului cu Strada George Coșbuc (aproximativ 290 de metri).
Recent, au fost finalizate lucrările de reabilitare a străzii Apollonia Hirscher, unde dalele din beton au fost înlocuite cu unele din piatră cubică, iar în momentul de față de mai lucrează la reabilitarea străzii Valentin Wagner și a unei porțiuni din strada Mihail Sadoveanu (tronsonul din zona fostului sediu al Romtelecom). „Odată cu finalizarea lucrărilor de pe strada Castelului, ne apropiem de finalizarea proiectului de reabilitarea a infrastructurii rutiere și pietonale din centrul istoric, pe care l-am început în urmă cu 10 ani. În această perioadă, am reușit să reabilităm majoritatea arterelor, multe dintre ele fiind transformate în zone pietonale și fiind înlocuit covorul asfaltic cu unul din piatră cubică. De asemenea, piesele de mobilier urban și sistemul de iluminat public au fost adaptate, astfel încât să se încadreze în specificul zonei”, a explicat primarul Brașovului.