Primăria Braşov a obţinut, anul trecut, o finanţare europeană pentru a reabilita nouă drumuri forestiere, dar şi a amenaja unul nou care să facă legătura peste munte între cartierul Noua şi Timişul de Jos. Lucrările au demarat încă din luna iunie a anului trecut, însă, anul acesta, au evoluat mai greu, din cauza vremii neprielnice, care a dat planurile constructorului peste cap. Din cauza precipitaţiilor abundente utilajele de mare tonaj nu au mai putut intra pe traseu, fiindcă riscau să se îngroape în tină, dar şi să strice terasamentul din pământ, astfel că graficul de lucrări a fost dat peste cap.
„Din păcate, din cauza ploilor din ultimele luni, lucrările sunt mult îngreunate. Suntem puşi în situaţia ca periodic să ne întâlnim cu dirigintele de şantier şi constructorul pentru a regândi graficul de lucrări, astfel încât să nu existe întârzieri mari faţă de termenul prevăzut în contract”, a explicat primarul George Scripcaru.
Noul drum, pietruit doar pe jumătate
Drumul forestier Crucur care, leagă peste munte cele două zone ale Braşovului, este practic singurul din proiect care se construieşte de la zero. Acesta a fost executat, până acum, în proporţie de 80%, jumătate din traseul care are aproape 10 km fiind deja şi pietruit. Terasamentul a fost definitivat deja dintr-un capăt în altul al şoselei, dar mai este de lucru la amenajarea unor poduri şi podeţe, dar şi la pietruirea sa.
Drumul are o lăţime de 4,5 metri, iar de-a lungul său au fost prevăzute 25 de staţii de încrucişare (spaţii unde drumul este mai lat, pentru a fi posibilă intersectarea a două maşini mari, care vin din sensuri opuse), două staţii de întoarcere şi 33 de podeţe pe sub care trec tuburi de dren. Traseul drumului urcă până la o altitudine de aproape 800 de metri, fiind urcuş din Noua până la întâlnirea cu Valea Larga Mică. De aici va fi o porţiune de coborâre, apoi drumul ocoleşte Valea Largă Mare şi din nou devine drum de versant. Drumul va mai înfăşura doua văi paralele cu Valea Largă Mare, iar după ce trece culmea se va încheia ca drum de vale de-a lungul Văii Lungă şi se va racorda la Drumul Forestier Varna. Punctul final al Drumului Forestier Crucur este în localitatea Timişul de Jos, în zona gării.
Ce drumuri au fost finalizate
În cazul celorlalte nouă drumuri forestiere, care există deja, se realizează lucrări de reabilitare a lor. Până acum, lucrările au fost finalizate la drumurile Lamba, Vama Mare şi Vama Mică. Sunt aproape gata, lucrările fiind realizate în proporţie de 90%, la drumurile Valea Popii şi Troainer, iar Varna este 50% gata. De curând au început lucrările şi la Valea Cetăţii – Răcădău şi urmează să se intervină şi pentru reabilitarea drumurilor din Şchei, respectiv Pietrele lui Solomon – Valea cu Apă (3,9 km), Valea cu Apă – Putreda (1,6 km). Lungimea totală a drumurilor forestiere din cadrul acestui proiect, inclusiv a drumului Crucur, este de 28,369 km.
Finanţarea de 1,49 milioane de euro pentru aceste lucrări a fost accesată prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Scopul acestui proiect este de a accesibiliza zona forestieră atât pentru valorificarea ei din punct de vedere economic, cât şi pentru a putea asigura lucrările de silvicultură şi, nu în ultimul rând, pentru a putea dezvolta activităţile de agrement din această zonă, în principal cele legate de drumeţii sau plimbări cu bicicleta, ţinând cont că peisajul este mirific şi există mai multe zone de belvedere.