Cele mai puţine femei antreprenor se găsesc în judeţele Braşov şi Ilfov, se arată într-o analiză a Garanti Bank, în timp ce antreprenoriatul feminin este mai prezent în judeţe ca Iaşi, Prahova, Argeş şi Constanţa. În România sunt circa 410.000 de femei antrepenor, reprezentând peste 36% din totalul acţionarilor firmelor locale.
„Femeile sunt mai prudente, firmele deţinute sau conduse de acestea au luat 52% din împrumuturi pentru capital de lucru şi 48% pentru investiţii”, a declarat ieri Ioana Maria Dumitru, director pentru IMM-uri în cadrul Garanti Bank.
Volumul creditelor acordate IMM-urilor controlate de femei a crescut cu 41% în medie în ultimii patru ani, iar cel al depozitellor cu 48%. Aceste companii au afaceri în comerţ (25%), domeniul medical şi asistenţă socială (15%) sau comerţ şi en-gross (10%). Valoarea medie a unui împrumut IMM este de 90.000 de euro, iar a celui pentru IMM-urile deţinute de femei de 92.000 euro.
Garanti Bank a înregistrat o creştere anuală medie de 20% pe finanţarea IMM-urilor începând din 2010, ajungând la finele primului semestru al acestui an la un volum total de credite active pe acest segment de circa 300 milioane euro, din care 12% sunt împrumuturi acordate firmelor deţinute de femei. Banca are 25.000 de clienţi IMM-uri, din care 2.700 sunt firme conduse sau deţinute de femei.
Majoritatea IMM-urilor din portofoliu au activităţi în distribuţie şi comerţ (17%), servicii (15%), medical & turism (13%), 67% dintre firme atrăgând finanţări pentru investiţii şi 33% pentru capital de lucru.
Banca a semnat ieri un acord de finanţare cu IFC, membră a Băncii Mondiale, pentru 35 milioane euro. Suma este destinată finanţării IMM-urilor, iar din aceasta 20 de milioane euro vor fi orientată către creditarea firmelor controlate sau conduse de femei. Garanti Bank face parte din grupul Garanti România, deţinut de către Turkyie Garanti Bankasi (TGB), o bancă universală cu servicii în toate segmentele de business.