Economic, Stiri Brasov

Preţul oferit pentru activele CET Braşov a ajuns la puţin peste 11 milioane de euro, de la 50 de milioane de euro

cet brasov 1Consilierul local Răzvan Popa a ţinut să atragă public atenţia reprezentanţilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) că preţul oferit pentru activele CET Braşov, societate care a intrat în insolvenţă în anul 2011, a ajuns de la 50 de milioane de euro, cât fusese evaluarea iniţială, la doar puţin peste 11 milioane de euro. Preţul activelor CET a scăzut, în primul rând, pentru că la prima licitaţie nu s-a arătat nimeni interesat de ofertă. A doua oară, în septembrie 2013, lichidatorul a lansat o procedură de negociere directă pentru vânzarea activelor fostului furnizor de agent termic al Braşovului. Potrivit anunţului, negocierea se făcea în bloc pentru cele două pachete de active. Pachetul de utilaje energetice şi tehnologice era evaluat la preţul de 19,560 milioane de euro, în timp ce pentru pachetul de construcţii şi terenuri cu o suprafaţă de aproape 86 de hectare preţul solicitat era de 16,995 milioane de euro, astfel că preţul total pentru vechiul CET era de 36,555 milioane de euro.

„La a doua licitaţie o anumită firmă a făcut o ofertă de 28 de milioane de euro. ANAF, ca principal creditor, şi-a declinat competenţa în ceea ce priveşte acceptarea sau refuzarea acestei oferte firmei de insolvenţă, care a refuzat oferta, pe motiv că există o diferenţă prea mare între preţul cerut şi oferta depusă, şi a lansat o nouă licitaţie. La a treia licitaţie, aceeaşi firmă care oferise 28 de milioane de euro a venit cu o ofertă de puţin peste 11 milioane de euro. Adică, o societate comercială se pregăteşte să cumpere 85 ha cu capacităţi de producţie şi tot ce e acolo, cu fier vechi, cu zero lei, de fapt şi de drept. Pentru că din punctul nostru de vedere, doar fierul aflat pe platformă valorează aproximativ 8-9 milioane de euro, iar TVA-ul se recuperează. Se ajunge în situaţia ca, de la 50 de milioane de euro, cât era oferta iniţială, să se dea gratis. Cu atât mai mult cu cât acolo există capacităţi industrială funcţionale, pompe, staţii de transformare şi altele. De aceea, cer public ANAF-ului să blocheze acest proces, ca principal creditor şi reprezentant al statului”, a susţinut Răzvan Popa.

Reprezentanţii Info Dip Insolvency nu au putut oferi un punct de vedere cu privire la acest subiect.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*