Economic, Stiri Brasov

Grecii de la Olympus, acuzaţi că preferă importurile din Ungaria în locul laptelui din Braşov

*Fermierii se plâng că în ciuda contractelor aflate în vigoare, conducerea fabricii greceşti a impus un preţ redus la preluare, după care a preferat să importe materia primă

olympus halchiuFermierii braşoveni se plâng de faptul că grecii de la Olympus Dairy, cei care operează Fabrica de Lapte de la Hălchiu, nu mai vor să le preia laptele.
Crescătorii de animale au investit şi au adus animale de rasă foarte bune, au făcut eforturi, dar li s-a spus că nu le mai ia lapte pentru industrializare. „Am câţiva colegi, la Braşov, care au nişte ferme foarte bune! Dar la Olympus sunt oameni de afaceri greci, iar directorul de acolo este un cetăţean din Ungaria care pur şi simplu a renunţat să mai preia laptele de la fermele situate la câţiva kilometri de jur-împrejur, pentru a aduce din Ungaria. Conducerea fabricii le-a trimis adrese crescătorilor de animale prin care i-a anunţat că micşorează preţul de achiziţie, în condiţiile în care există semnate contracte cu clauze clare! Cu alte cuvinte, li s-a spus: «Nu mă mai interesează, aduc lapte din Ungaria!» Şi gata!”, a povestit un fermier la o conferinţă pe tema laptelui.
Contactat pentru a-şi susţine punctul de vedere, Ilias Pliatsikas, unul din directorii companiei greceşti, nu a răspuns la telefon. Cu câteva zile în urmă, el anunţa că trei sferturi din producţia de la Hălchiu ia calea exportului.
Anul 2013 a consemnat o creştere considerabilă a importurilor de lapte, specialiştii catalogând fenomenul drept o „explozie”. Datele au fost furnizate de INS, conform buletinului statistic pentru anul precedent, importurile de lapte contractate de procesatori cunoscând o creştere cu 62 %, ceea ce înseamnă o cantitate cu 36.838 de tone mai mare decât cea importata în 2012.
Totodată, comparativ cu anul precedent, cantitatea de lapte de vacă achiziţionat de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare locale a scăzut cu 5.473 tone, ceea ce reprezintă un procent de 0,6 %.
Din România, cele mai mari cantităţi de lapte de vacă s-au colectat în regiunile Centru (36,4 %), Nord-Est (21,1 %) şi Nord-Vest (19,5 %). Laptele de consum s-a produs cu preponderenţă în regiunile Centru (46,2 %), Nord-Est (20,3 %) şi în Nord-Vest (16,9 %).

5 Comentarii

  1. Pingback: Grecii de la Olympus, acuzaţi că preferă importurile din Ungaria în locul laptelui din Braşov | Agro TV

  2. Pingback: ATAC asupra agriculturii româneşti: după Napolact şi grecii de la Olympus IMPORTĂ lapte din Ungaria | ActiveNews

  3. Pingback: Procesatorii renunță rând pe rând la laptele românesc | Ceres News

  4. Pingback: ATAC asupra agriculturii româneşti: după Napolact şi grecii de la Olympus IMPORTĂ lapte din Ungaria!

  5. intrebare : ce stiti despre depozitul lor din Crevedia Dambovita ? in alta ordine de idei :cred ca este cel mai scump furnizor de lactate si branzeturi de pe piata, aveti idee ce preturi au la raft in hipermarketuri ? cel putin la branza de oaie si capra intrec orice limita a bunului simt,daca mai au

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

60 de noi cazuri de SARS-CoV-2, depistate la Brașov, care ajunge la 3.639 de infecții. La nivel național au fost
1145 noi cazuri de coronavirus au fost depistate în România în ultimele 24 de ore din 13.968 de teste prelucrate,
2.271 de brașoveni s-au vindecat de COVID-19. 124 de persoane au fost ucise de noul virus
Instituția Prefectului informează că, potrivit datelor centralizate astăzi de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Brașov
VIDEO 160 de brașoveni, amendați că nu au purtat masca în spații publice închise sau în locuri aglomerate
Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiști
Primarul comunei Sânpetru, infectat cu SARS-CoV-2
Primarul comunei Sânpetru, Marcel Rusu, a fost infectat cu Covid 19. Direcția de Sănătate Publică efectuează ancheta epidemiologică pentru a
32 de noi infecții cu SARS-CoV-2, depistate la Brașov. Județul ajunge la 3.579 de îmbolnăviri/ În țară au fost depistate
Până astăzi, 8 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 60.623 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID
O bătrână de 80 de ani și-a pierdut portofelul cu actele și banii. Poliția i l-a adus după ce o
La data de 30 iulie 2020, la sediul Secției 5 Poliție Brașov s-a prezentat o femeie, în vârstă de 49
Autostrada Brașov – Comarnci este prioritară pentru Guvernul Orban, dar nu se știe când se va face
Autostrăzile Comarnic-Brașov și Sibiu-Pitești sunt scrise în lista de priorități a Guvernului Orban, însă acest lucru nu înseamnă că vom
Brașovul a ajuns la 2.221 de vindecați de COVID-19. 124 de persoane au decedat din cauza noului coronavirus
Instituția Prefectului informează că, potrivit datelor centralizate astăzi de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Brașov
Nu-i place pe verde! După șase luni în PER, Aristotel Căncescu s-a răzgândit: Va candida din partea ALDE / Va
Fostul președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, proaspăt condamnat la șapte ani de închisoare cu executare, continuă să spere
Încep lucrările la drumul interjudețean spre Covasna. Peste 100 de milioane de lei investite și o șosea de 15 km
Astăzi, în localitatea Augustin, pe podul de pe drumul judeţean DJ 131B a avut loc predarea amplasamentului în vederea realizării
Consilierul local brașovean Octavian Ciovică „va munci” la ferma Pro TV-ului alături de Anna Lesko și alte vedete
În curând, începe noul sezon „Ferma”, la PRO TV. 16 concurenți au acceptat una dintre cele mai dificile experiențe prin
Avocatul Poporului: Internarea în spital nu ar trebui condiționată de testarea pentru COVID-19
Internarea într-o unitate spitalicească nu ar trebui condiționată de testarea COVID-19, afirmă Avocatul Poporului într-un comunicat de presă.„Persoanele care reprezintă
VIDEO RATBV introduce, de miercuri, primele autobuze pe linia 2B care va asigura transportul în comun din Noul Tractorul către
Începând de miercuri, 12 august, societatea de transport RATBV va introduce un nou traseu, 2B, Rulmentul – Livada Poștei și
Trafic restricționat pe DN1, pe sensul către Brașov, după ce o mașină a luat foc
O mașină a laut foc vineri la prânz pe DN 1, la ieșirea din Comarnic spre Brașov, transmite Inspectoratul Județean
IPJ Brașov își face parcare pe un teren de peste două milioane de lei din Centrul Civic
Guvernul va analiza astăzi oportunitatea transferului unui teren de 2.520 de metri pătrați către Inspectoratul Județean de Poliție Brașov, unde
Brașovul ajunge la 3.547 de îmbolnăviri, după încă 79 de cazuri de COVID-19 depistate/ Nou record la nivel național –
1378 de cazuri noi de coronavirus au fost depistate din 23.946 de teste și 50 de decese raportate în ultimele
Zoo îi face „botezul” celui de-al doilea exemplar de panda roșu. „Nașii” vor câștiga un tur special al parcului, dar
Zoo Brașov lansează o campania pentru alegerea celui mai potrivit nume pentru masculu de panda roșu! Acesta și-a sărbătorit de
Lista marilor investiții propritare, ce va fi supusă aprobării Guvernului. Cu ce proiecte figurează Brașovul
Ministerul Finanțelor a întocmit lista proiectelor de investiții publice semnificative prioritizate, în baza datelor transmise de către 9 ministere, potrivit
Documentarul „Totul nu va fi bine”, despre impactul accidentului nuclear de la Cernobîl, va rula, în Brașov, la Grădina de
Documentarul „Totul nu va fi bine” care descrie impactul accidentului nuclear de la Cernobîl va rula, începând de vineri, în
Au început lucrările de reamenajare a intersecției dintre drumurile ce leagă Brașovul de Sibiu și Valea Oltului
Drumarii brașoveni anunță că au început lucrările de reamenajare a sensului giratoriu de la Veștem, județul Sibiu, la intersecția dintre