Braşovul este unul dintre puţinele oraşe mari în care apartamentele scoase la vânzare s-au ieftinit în prima parte din 2014. Media preţurilor a ajuns la 814 euro pe metru pătrat, cu 1,1% mai puţin decât la debutul lui ianuarie (823 de euro pe metru pătrat). De precizat, că şi în Braşov preţurile au atins un nivel superior celui de început de an, în aprilie (839 de euro pe metru pătrat), însă avansul a fost pierdut în luna următoare.
Tendinţa de scădere din ultimele şase luni a fost generată în mod exclusiv de segmentul locuinţelor noi, care au consemnat un recul de 5,9%, de la 868 la 817 euro pe metru pătrat util; în aceeaşi perioadă, preţul apartamentelor vechi s-a menţinut relativ constant, la 813 euro pe metru pătrat (faţă de 814 euro pe metru pătrat la început de an).
La nivel naţional, însă, piaţa rezidenţială s-a înscris, per ansamblu, pe un trend crescător al preţurilor în primul semestru din 2014, relevă o analiză realizată de Imobiliare.ro. În perioada menţionată, suma medie solicitată la nivel naţional pentru apartamentele disponibile spre vânzare (noi şi vechi) s-a majorat cu 0,7%, de la 898 de euro pe metru pătrat util, la începutul lui ianuarie, până la 904 euro pe metru pătrat, la finele lunii iunie.
„De menţionat este totuşi că, în prima lună de vară, preţul mediu a consemnat un declin de 1,8% (faţă de valoarea de 921 de euro pe metru pătrat atinsă în luna mai). În prima jumătate din 2014, trendul general ascendent al preţurilor a fost resimţit mai acut în marile oraşe comparativ cu restul ţării; cu toate acestea, unul dintre centrele regionale analizate face excepţie de la regula scumpirilor”, se arată într-un comunicat al portalului imobiliar.