RCS&RDS, unul dintre cei mai mari operatori de comunicaţii din România, angajează pe postul de operator call center în limba română, la Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Oradea.
Braşovenii care vor să se angajeze pe acest post trebuie să aibă abilităţi bune de comunicare şi prezentare, o bună atenţie distributivă, să aibă iniţiativă, răbdare în comunicare şi explicarea informaţiilor solicitate de clienţi, cunoştinţe foarte bune de utilizare a PC-ului şi să fie rezistenţi la situaţii dificile.
13 iulie este ultima zi în care angajatorii primesc CV-uri pentru posturile disponibile acum la RCS & RDS.
RCS& RDS ocupă poziţia a patra în topul celor mai mari angajatori privaţi din România, în 2013. RCS&RDS a angajat 529 de oameni şi a ajuns la 9.374 de salariaţi în 2013.
Compania a încheiat anul 2013 cu afaceri nete de 2,1 miliarde de lei, sensibil mai mari decât în 2012, an încheiat cu afaceri de 2,04 miliarde de lei, şi a intrat pe pierdere care depăşeşte 13,78 milioane de lei, după ce cu un an în urmă raportase profit net de peste 88 de milioane de lei.