Reabilitarea Drumului Naţional 73, care străbate zona turistică Rucăr-Bran, a tot bătut pasul pe loc, în ultimii ani, astfel că nici măcar procedurile birocratice nu au fost finalizate. După ce în primăvară, Compania de Drumuri a lansat o licitaţie pentru proiectarea şi expertizarea lucrărilor de modernizare, aceasta a fost anulată, iar procedura a fost reluată la finele lunii mai. Ofertele pentru această nouă licitaţie au putut fi depuse până în data de 6 iunie, valoarea contractului fiind estimată la suma de 125,469,13 lei, fără TVA.
Compania Naţională de Drumuri a reuşit, luna trecută, doar să cârpească porţiunea de şosea care traversează judeţul Braşov, dar unele dintre gropi au fost sărite din schemă, astfel că dacă vrei să mergi până la Bran sau până la Fundata, mai ai parte de „surprize” pe drum, fără să mai luăm în calcul denivelările, care ar urma să dispară doar dacă se va face o reabilitare complexă.
Studiul de fezabilitate pentru reabilitarea acestei şosele a fost realizat de IPTANA (care a proiectat şi Aeroportul de la Ghimbav) şi avea o valabilitate de cinci ani. Ţinând cont că vremea a trecut, documentaţia a expirat, astfel că acum pentru ca lucrările să poată înceapă este nevoie de refacerea documentaţiei pentru 24 podurile existente sau cele noi de pe traseu, precum şi reexpertizarea mai multor sectoare de drum. Acestea expertize ar trebui definitivate în cel mult 45 de zile, ca de altfel întregul proiect tehnic. „Deoarece perioada de valabilitate a referatelor tehnice a expirat, pentru obţinerea avizelor Inspectoratului de Stat în Construcţii este necesară prelungirea valabilităţii expertizelor tehnice pentru mai multe poduri”, după cum au precizat reprezentanţii CNADNR.
O investiţie de peste 275 de milioane de lei
Pentru reabilitarea acestui drum turistic, care are o lungime de 103,25 km, în 2011, chiar a şi fost atribuită o licitaţie unei asocieri de firme, Azvi SA – Straco grup SRL – Piomar Development SRL – Tractebel Engineering SA, valoarea contractului ridicându-se atunci la 275.864.055,60 lei fără TVA. Finanţarea era asigurată prin fonduri de la Bugetul de stat, însă banii nu au mai fost alocaţi, astfel că s-a ajuns acum ca documentele să expire şi să se cheltuiască alţi bani.