Primăria Râșnov vrea să contracteze un împrumut în valoare de 13 milioane de lei, pe care să îl ramburseze pe o perioadă de zece luni. Primarul Adrian Veștea a precizat că acești bani sunt necesari pentru a achita partea de cofinanțare la două proiecte cu fonduri nerambursabile care au demarat și care vor schimba radical zona centrală a Râşnovului. Edilii așteaptă oferte de la bănci până în data de 11 iulie, valoarea estimată a contractului fără TVA fiind de 5.569.525 de lei.
Edilii estimează că vor participa trei, maxim patru candidați la această licitație, iar toți ofertanții care vor îndeplini cerințele minime de calificare vor fi preselectați si vor fi invitați să participe la etapa de negociere a procedurii. Contractul va fi atribuit în funcție de cea mai bună ofertă din punct de vedere economic pe care o vor face bancherii. Lucrările de transformare a centrului istoric în pietonal, proiect ce include și amenajarea unei parcări subterane cu 100 de locuri și un tunel rutier cu o lungime de peste 200 de metri, au o valoare de 12.299.057 de lei (cu tot cu TVA), cofinanțarea Primăriei fiind de 2%, restul fiind bani europeni. Autoritățile locale vor trebui să achite însă mai mulți bani pentru amenajarea liftului cu cremalieră spre Cetate. Costul de realizare a acestei investiţi, în urma licitaţiei, este de 10.718.447 de lei, iar proiectul este finanţat doar în proporţie de 50% de către Uniunea Europeană.