Stiri Brasov

Fotogalerie: Până în octombrie, Braşovul va avea capete de linie ca-n occident. Vezi care este acum stadiul lucrărilor

Lucrari capat linie RAT Rulmentul (9)Lucrările la cele cinci capete de linie ale RAT, care sunt amenajate cu fonduri europene, sunt destul de avansate, iar, conform estimărilor, vor fi finalizate la începutul lunii octombrie. Primarul George Scripcaru a verificat ieri stadiul lucrărilor şi a precizat că singura problemă este la capătul de linie de la Saturn, unde a fost necesară devierea unei conducte de gaz. „Acum, este o întârziere de două săptămâni faţă de grafic, dar cred că va putea fi recuperată”, a precizat primarul.

Care este stadiul lucrărilor

În prezent, cele mai avansate sunt lucrările de la capetele din Rulmentul şi Triaj. La Rulmentul, constructorul a reuşit să toarne deja în beton fundaţiile, dar şi să înceapă amenajarea clădirii în care va funcţiona dispeceratul. La Triaj s-au montat deja şi stâlpii şi grinzile pentru copertină.

„Este un proiect foarte important nu doar pentru oraşul nostru, ci pentru întreaga zonă metropolitană, deoarece face parte din strategia noastră de modernizare şi dezvoltare a transportului public în comun, astfel încât acesta să reprezinte varianta optimă pentru deplasarea cetăţenilor în interiorul oraşului, dar şi în zona metropolitană. După cum ştiţi, inclusiv specialiştii Băncii Mondiale au recomandat Braşovului, ca soluţie de dezvoltare durabilă, extinderea transportului în comun şi în zona metropolitană, Braşovul fiind, dintre cei şapte poli de creştere, cu cel mai mare potenţial. Aceste capete de linie sunt una dintre investiţiile care ne vor ajuta să realizăm acest obiectiv”, a explicat primarul George Scripcaru.

Valoarea totală a investiţiei este de 18.744.079,92 de lei, din care Primăria Braşov achită doar 2%, restul banilor fiind accesaţi prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – Poli urbani de creştere. „Aceste lucrări fac parte din ”

Dotări ca-n occident

Pe modelul autogării RAT de la Municipal, în fiecare din aceste staţii vor fi construite clădiri care vor asigura servicii de ticketing, birouri de relaţii cu publicul, grupuri sanitare şi sală de aşteptare, iar platforma de îmbarcare va fi acoperită cu o copertină. Clădirile de la toate cele cinci capete de linie vor fi realizate în stil clasic, din cadre de beton armat şi monolit şi pereţi portanţi, prevăzute cu termoizolaţie şi placate pe faţadele principale cu lemn, în vederea integrării în spiritul construcţiilor montane. Acoperişurile se vor realiza din ferme metalice, iar învelitorile pe structuri metalice tip fagure cu tablă pe structură de lemn şi panouri sticlă pe structură metalică.

În Triaj, vor fi amenajate 7 peroane, din care unul pentru troleibuze şi care vor fi acoperite cu copertină. În zonă va fi construită şi o parcare pentru autoturisme, care va avea minimum 20 de locuri şi alte cinci locuri pentru taxi. Va fi amenajată şi o barieră de acces, iar parcarea va fi destinată celor care vin din afara Braşovului, iar în oraş utilizează transportul în comun. Practic, capătul de linie va fi extins şi pe o porţiune din actuala zonă verde, la final urmând ca aceasta să fie reamenajată. Şi clădirile de la Poienelor, Saturn şi Rulmentul vor fi asemănătoare ca dotări şi suprafaţă, însă în cartierul Astra, doar la capătul de la Poienelor va fi amenajată o parcare pentru autoturisme cu 35 de locuri şi alte 10 pentru taxi, iar la Rulmentul va fi construită o parcare tot cu 20 de locuri, ca în Triaj.

În Noua, clădirea va fi mai mică, însă va avea toate dotările necesare ca şi restul. Aici va fi amenajată o singură platformă îmbarcare/debarcare amenajată cu alveolă în lungime de 35,22 m şi un peron îmbarcare/debarcare cu o suprafaţă de 98,15 mp. Fiecare peron va fi amenajat cu copertină individuală.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*