Stiri Brasov

Încep lucrările de transformare a centrului Râşnovului în pietonal şi de amenajare a liftului cu cremalieră spre cetate

cetatea-rasnov11Două proiecte strategice pentru dezvoltarea turismului în oraşul Râşnov, şi nu numai, au intrat în linie dreaptă, după ce, la începutul acestei săptămâni, au fost depăşite toate piedicile birocratice şi cele cauzate de contestaţii, iar contractele de lucrări au fost semnate.

Unul dintre acestea este cel de amenajare a unui lift pe plan înclinat cu cremalieră care să lege centrul oraşului de Cetate. Traseului liftului va avea 165 de metri, cu o diferenţă de nivel de 94 de metri. Unghiul de înclinare este de 34 de grade. Liftul va face 12 curse pe oră, cu o viteză de 2,5 metri pe secundă, estimându-se că va transporta 700 de persoane pe zi (30 de persoane pe cursă). „La licitaţie au participat două firme, iar procedura a întârziat, fiindcă unul dintre competitori a contestat rezultatul licitaţiei. Cea mai bună ofertă din punct de vedere economic a avut-o o firmă din Oradea, căreia i-a fost atribuit contractul de lucrări ţinând cont că a îndeplinit toate condiţiile de eligibilitate promise”, a precizat primarul Râşnovului, Adrian Veştea.

Cu 20% mai mulţi turişti

Astfel, costul de realizare al acestei investiţii în urma acestei licitaţii este de 10.718.447 de lei, proiectul fiind finanţat în proporţie de 50% de către Uniunea Europeană. Consumul de energie pentru acest lift este unul redus, ţinând cont că are o contragreutate, şi totodată, este şi un mijloc de transport ecologic. Autorităţile locale estimează că numărul turiştilor va creşte cu cel puţin 20%, după ce se va amenaja acest lift cu cremalieră. Primarul a precizat că anul trecut, 208.000 de turişti au vizitat Cetatea, iar una dintre cele mai bune zile din acest an a fost ziua de 2 mai, când peste 3.100 de persoane au vizitat monumentul istoric.

Lucrările ar urma să demareze săptămâna viitoare, când la faţa locului va veni şi proiectantul împreună cu asociatul constructorului din Austria pentru a adapta proiectul la condiţiile existente în teren. „Termenul de finalizare a proiectului este de 9 luni, dar constructorul ne-a promis că lucrările vor fi definitivate până la începutul lunii decembrie, astfel că sperăm ca pe 6 decembrie, când aprindem iluminatul de sărbătoare în oraş, Moş Crăciun să vină cu liftul cu cremalieră”, a explicat Veştea.

Transformare radicală a centrului istoric

Tot de săptămâna viitoare, vor începe lucrările la un alt proiect, unic la nivelul judeţului, respectiv cel de transformare a centrului Râşnovului în pietonal prin amenajarea unui tunel rutier pe sub Piaţa Unirii, dar şi a unei parcări subterane cu 100 de locuri. Primarul Adrian Veştea a precizat că, pentru început, se vor executa lucrările de deviere a reţelelor existente, care vor fi finanţate din bugetul local, valoarea acestora fiind de 500.000 de lei. Proiectul efectiv de transformare a centrului istoric în pietonal are o valoare totală de 12.299.057 de lei (cu tot cu TVA), acesta fiind preţul oferit de câştigătorul licitaţiei, o companie de renume din Spania. Primăria Râşnov va plăti doar 2% din valoarea proiectului, restul fiind bani europeni.

„Şi pentru această licitaţie am avut tot două oferte, însă procedura a durat foarte mult, din cauză că au fost unele firme care ne-au contestat caietul de sarcini, iar apoi, nici nu au mai participat la licitaţie. Mă bucur că împreună cu echipa pe care am avut-o la Primărie, am reuşit să depăşim toate aceste bariere şi sper ca în vara anului viitor să avem şi acest proiect finalizat. Totodată, ţin să îi mulţumesc atât coordonatorului Polului de Creştere Braşov, Mihail Veştea, dar şi primarului Braşovului George Scripcaru, care a susţinut un plan integrat de dezvoltare la nivelul zonei metropolitane, astfel că au fost alocate fonduri europene pentru implementarea unor proiecte cu finanţări europene şi în localităţile vecine Braşovului”, a spus primarul Râşnovului.

Conform proiectului, Piaţa Unirii ar urma să fie pavată, iar toate spaţiile verzi să fie refăcute, după ce vor fi refăcute toate reţelele din zonă şi se vor finaliza lucrările din subteran. Totodată, vor fi înlocuiţi şi stâlpii de iluminat public, cu lampadare prinse de case, vor fi amenajate fântâni arteziene şi va fi montat mobilier stradal, astfel ca centrul o zonă de recreere, unde să se poată organiza şi diverse evenimente, ţinând cont că în zonă va fi montată şi o scenă.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*