Stiri Brasov

Se face planul pentru „ocolitoarea” DN 1, pe ruta Brădet – Valea Doftanei

Drumul a fost asfaltat pe portiune de mai putin de un kilometru, in judetul Brasov, acum cateva deceniiIdeea amenajării unui drum paralel cu DN 1, pe Valea Doftanei, care să descongestioneze traficul de pe această rută aglomerată care leagă Capitala de munte este una mai vece, iar consiliile judeţene din Braşov şi Prahova s-au asociat încă din 2008 pentru a realiza această investiţie. Atunci, exista posibilitatea finanţării lucrărilor prin Programul Naţional 10.000 de Drumuri Judeţene, însă linia de finanţare s-a blocat, astfel că şi proiectul a fost abandonat.

Drumul ar fi urmat să lege Braşovul de Câmpina prin Săcele – Pasul Predeluţ – Valea Doftanei, iar, în prezent, este doar un drum forestier. Proiectul a fost inclus pentru finanţarea din noua tranşă de bani alocaţi de Uniunea Europeană în perioada 2014 – 2020. Autorităţile din Braşov şi-au propus ca în acest an să finalizeze documentaţia necesară, ca sa poată obţină o astfel de finanţare. „În acest an, ne-am propus să facem numai partea proiectare, respectiv documentele necesare obţinerii finanţării”, a precizat Mihai Pascu, vicepreşedinte Consiliul Judeţean Braşov.

Doar în acte este drum judeţean

Această şosea a fost clasificat ca Drum Judeţean în anii 1970, respectiv DJ 102 I şi se întinde pe o distanţă de 45 de kilometri. Pe mare parte din acest drum nu a fost turnat asfalt niciodată, doar în judeţul Prahova fiind cu asfalt pe raza localităţilor. În Braşov, drumul porneşte din localitatea Brădet, după Barajul Tărlung, dar nu este asfaltat decât pe o porţiune de mai puţin de un kilometru, carosabilul degradându-se ţinând cont că nu a mai fost reparat de câteva decenii.
Pentru modernizarea drumului ar fi nevoie de 45 de milioane de euro, după cum au estimat autorităţile din cele două judeţe, iar odată realizat, acest drum ar putea prelua între 10 şi 15% din traficul uşor de pe DN 1, dar ar putea fi considerat şi un drum de interes turistic şi o alternativă mult mai bună decât autostrada Comarnic-Braşov.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Fondatoarea lanțului de farmacii Catena a închiriat un depozit de 3.400 de mp într-un viitor parc logistic din Brașov
Fildas, distribuitorul de medicamente fondat de antreprenoarea Anca Vlad, a închiriat un depozit cu suprafaţă de 3.400 de metri pătraţi  şi 400
„Vulpea aerului”, prototipul elicopterului românesc de atac realizat în prima parte a anilor ’80 la Ghimbav
Pe 25 octombrie 2017, cu ocazia Zilei Armatei, a fost pus în circuitul destinat vizitatorilor Muzeului Național al Aviației Române
Brașovul încă atrage privirea investitorilor străini. Este a patra zonă din România în care aceștia ar investi
Mai mult de 4 din 10 investitori străini son­daţi de EY sunt de părere că Ro­mânia va deveni mai atractivă
Vremea în decembrie: Ninsoare, viscol și ceață
Luna decembrie va aduce ninsoare, viscol şi ceaţă în mai multe zone din ţară, iar valorile termice vor înregistra o
COVID-19: 346 de cazuri noi la Brașov în ultimele 24 de ore/ România a raportat încă 5.554 de cazuri
Până astăzi, 29 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 471.536 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID
FOTO A început pregătirea sezonului de schi în Poiana Brașov. Se fac rezerve de zăpadă artificială/ Tarifele rămân la același
După ce în ultimele zile s-au înregistrat temperaturi negative, autoritățile brașovene au început pregătirea sezonului de schi. „Având in vedere
COVID-19: Rata de transmitere a urcat în municipiu la 9,21/1000, după ce ieri fusese de 8,90/1000/ În județ, incidența a
Rata de infectare în municipiul Brașov și-a reluat creșterea după diuă zile de scădere. Potrivit ultimului raport al Direcției de
Incendiul de la pensiunea din Moieciu de Sus s-a extins și la casele din jur/ Trei persoane au făcut atac
Mai multe case din Moeciu de Sus, județul Brașov, au fost cuprinse de flăcări sâmbătă. Nicio persoană nu a fost
FOTO VIDEO Incendiu în Moieciu de Sus. Pompierii intervin cu cinci autospeciale
Pompierii militari intervin la un incendiu care a cuprins acoperișul unei case din Moieciu de Sus. „Acționăm cu 5 autospeciale
Vin alegerile: Au început lucrările de întreţinere şi reparaţii pe două drumuri judeţene din zona Rupea
Conducerea administraţiei judeţene împreună cu specialiştii Direcţiei de Drumuri Judeţene şi Servicii Publice (DDJSP) din cadrul Consiliului Judeţean Braşov a
COVID-19: 169 de noi cazuri la Brașov în ultimele 24 de ore/ România raportează 8.134 de cazuri noi
Alte 8.134 cazuri de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, în urma a circa 33.000
Incidența COVID-19 în municipiul Brașov a scăzut sub 9 cazuri la mia de locuitori. În județ, rata de transmitere a
Județul Brașov înregistrează o scădere spectaculoasă a ratei de transmisie a virisului SARS-CoV-2, ajungând la 6,44/1000, după ce ieri Direcâia
„Ba pe-a mă-…”, în varianta de campanie electorală la Brașov, după ședința de Consiliu Local. USR îi arată cu degetul
După ședința de astăzi a Consiliului Local Brașov s-a încins Facebook-ul de comentarii acide ale unor lideri politici, care i-au
Deputatul USR Tudor Benga a anunțat că are COVID-19
Deputatul USR Tudor Benga a anunțat în urmă cu câteva minute că a primit rezultat pozitiv la testul COVID. „Am
CJ Brașov a alocat 7,7 milioane de lei pentru deszăpezirea din această iarnă. Peste 66 de kilometri de drumuri sunt
Plenul Consiliului Judeţean Braşov s-a întrunit în şedinţa ordinară a lunii noiembrie. Printre cele mai importante decizii adoptate astăzi se
Renegocierea contractului de finanțare pentru Drumul Gorița, respinsă în plenul Consiliului Local. Aleșii PNL și PSD nu s-au decis dacă
Unul dintre proiectele care au fost introduse pe ordinea de zi suplimentară a plenului Consiliului Local Brașov de astăzi a
RATBV va achiziționa un autoturism electric pentru monitorizarea circulației autobuzelor din Brașov
RATBV va achiziționa un autoturism complet electric, cu 0% emisii poluante, ce va fi utilizat de către Serviciul Monitorizare și
12.000 de locuri de muncă în IT și 11.000 de joburi în domeniul comerțului. Care au fost cei mai căutați
Domeniul IT ocupă primul loc în topul celor mai multe angajări de la începutul pandemiei de COVID-19, fiind urmat de
STUDIU În următorii 50 de ani, Brașovul ar urma să își reducă populația cu 4,5%/ Județele vecine Prahova și Argeș
Populația țării s-ar putea înjumătăți în următorii 50 de ani, arată Institutul Național de Statistică într-o lucrare publicată vineri la
Studenții vor fi premiați pentru dezvoltarea ecosistemului de digitalizare în sănătate la nivel național. Înscrierile se fac până pe 9
Hackathon4Health, cel mai important hackathon pe teme de sănătate din ultimii ani, va avea loc în perioada 11-13 decembrie în