Anul acesta, angajaţii de la Ridicări Auto s-au pus pe fapte mari. Astfel, în primele trei luni ale acestui an, au fost ridicate aproape jumătate din numărul maşinilor parcate pe „interzis”, anul trecut.
Astfel, până la finele săptămânii trecute, au fost ridicate 160 de autoturisme, 33 dintre acestea din parcările de reşedinţă, fiindcă ocupaseră un loc de parcare deja închiriat. Pe lângă taxa de ridicare, care este de 380 de lei, poliţiştii rutieri le-au aplicat şoferilor care au parcat neregulamentar amenzi în cuantum de 12.600 de lei. În 2013, angajaţii de la Ridicări au „capturat”, în total, 380 de autoturisme, dintre care 107 din parcările de reşedinţă în urma sesizărilor primite de cei care plăteau taxa de închiriere pentru respectivele locuri. Cuantumul amenzilor aplicate pentru parcare neregulamentară a fost de doar 11.200 de lei, dându-se mai mult avertismente.
Viceprimarul Adrian Atomei a precizat că a avut unele discuţii cu conducerea Poliţiei Municipale, care a solicitat intensificare acţiunilor de ridicare, în special în zonele aglomerate din oraş. De exemplu, la orele de vârf, prima bandă de pe sensul de urcare pe strada Mureşenilor se transformă în parcare. „Cele mai multe acţiuni vor fi în zona centrală, pentru că de multe ori, din cauza maşinilor oprite nereguamentar se dă peste cap tot traficul. În anumit zone, cum este strada Toamnei, unde sunt şase benzi, iar maşinile se opreau pe banda de pe marginea drumului, am renunţat la indicatoarele de oprirea interzisă, având în vedere dinamica traficului din zonă. Înţelegem aceste situaţii, iar acolo unde este posibil, ţinând cont că prioritară este fluidizarea traficului, vom interveni, dar vom fi mult mai exigenţi în cazul conducătorilor care nu înţeleg să respecte regulile de circulaţie”, a subliniat viceprimarul.
Ancheta procurorilor a speriat „ridicările”
Până în 5 august 2011, când procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au dispus percheziţii la sediul Regiei Autonome de Transport, precum şi la sediile celor două firme care prestau această activitate, erau ridicate, în medie, 25 de maşini pe zi. În schimb, după declanşarea anchetei, se mai ridicau doar câte trei maşini pe zi, poliţiştii fiind mai precauţi în ceea ce priveşte emiterea deciziilor de ridicare. Situaţia a rămas la fel şi după ce RAT a preluat serviciul. „
Cum îţi recuperezi maşina din parcarea serviciului de ridicări
Pentru a-şi putea recupera maşina şoferii vor fi nevoiţi să scoată din buzunare 380 de lei, cât este taxa de ridicare auto, la care se adaugă şi cuantumul amenzii, care este între 200 şi 300 de lei (sau jumătate din sumă dacă este plătită în 48 de ore), însă dacă agentul constatator este mai indulgent puteţi scăpa doar cu un avertisment. În cazul în care şoferul care a avut lăsată maşina într-o zonă în care oprirea era interzisă apare în momentul în care utilajul de la ridicări acţionează îşi poate recupera maşina mai ieftin. În astfel de cazuri se poate plăti pe loc 20% din taxa de ridicare, la care se adaugă cuantumul amezii rutiere. Nu în ultimul rând, după ce sunt ridicate de pe domeniul public, maşinile sunt duse în parcarea special amenajată în incinta RAT Braşov. Cei care vin după maşină la mai mult de patru zile de când autoturismul le-a fost ridicat, pe lângă taxa aferentă acestui serviciu şi amendă mai trebuie să plătească o taxă suplimentară de 10 lei/zi pentru depozitarea în parcarea RAT.
Un comentariu
la o parcare de reşedinţă vine un vizitator şi parchează masina,de unde să stie acel vizitator care loc este plătit şi care nu?