Stiri Brasov

Aproape 9 milioane de lei vor fi cheltuite pentru a restaura curtea Bisericii Negre

Biserica Neagra
Biserica Neagra

Primăria a preluat cu titlu gratuit de la Biserica Evanghelică curtea Bisericii Negre, astfel încât să poată accesa o finanţare nerambursabilă în vederea reabilitării acesteia. Costurile de realizare a lucrărilor au fost estimate la suma de 8.862.929,37  LEI  ( 1.982.447,80 Euro), faţă de 10,37 de milioane de lei, cât fusese estimat acum doi ani. Proiectul va fi depus pentru accesarea unei finanţări nerambursabile prin mecanismul financiar SEE (Spaţiul Economic European), ce are drept state donatoare Norvegia, Islanda şi Liechenstein şi prin care sunt puse la „bătaie” 9,8 milioane de euro.

Restaurată după imaginea de la 1884
Lucrările de reabilitare a curţii Bisericii Negre vor fi realizate după un proiect selecţionat în urma unui concurs de arhitectură organizat de municipalitate în 2011. Proiectul şi-a propus tocmai păstrarea calităţii istorice a zonei. În principal, este prevăzută înlocuirea pavimentului existent cu unul nou, din pietriş fin şi piatră de nisip, şi reabilitarea unor elemente de pavaj şi rigole, propunerea fiind orientată spre structura conceptului din 1884. Pavimentul nou va semăna cu cel existent, păstrându-se astfel caracterul aparte al locului. De asemenea, este prevăzută amplasarea unor obiecte de mobilier urban şi reabilitarea iluminatului public, care se va încadra în acest ansamblu arhitectural.
În cadrul proiectului vor fi reamenajate şi accesele în corpurile de clădire ale Liceului Johannes Honterus, respectiv  treptele din piatrã naturalã cu inscripţii despre istoricul fiecãrui imobil, dar şi accesele în Biserica Neagra, respectiv covoarele de acces din piatrã naturalã din dreptul fiecãrei dintre cele 6 porţi ale bisericii: denumirea porţii şi câteva date despre istoria sa sunt scrise în câte una din lespezile de piatrã.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*