Stiri Brasov

Muzeul Celebrităţilor ar putea locul Aleii Celebrităţilor, la Braşov

aleea celebritatilorDupă ce grupul „Iubim Braşovul” a lansat o iniţiativă inedită pe Facebook, de amenajare a unei Alei a Celebrităţilor la poalele Tâmpei, autorităţile încep să dea curs solicitării şi chiar să vină cu noi propuneri. Viceprimarul Răzvan Popa este de părere că o alternativă ar fi amenajarea unui soi de muzeu în aer liber, pe modelul expoziţiei de mozaicuri de pe aleea din faţa Primăriei. „Braşovul are o serie de personalităţi de seamă, cum ar fi de exemplu Diaconu Coresi, dar, din păcate, unii ştiu prea puţin despre acestea. Amenajarea unui astfel de muzeu, cu panouri unde să fie trecute informaţii mai multe amănunte despre aceste persoane care şi-au pus amprenta în dezvoltarea nu doar a oraşului, ci a întregii zone, ar avea, în primul rând, un scop educativ”, a explicat Răzvan Popa.

Deocamdată, pe site-ul de socializare s-au făcut propuneri cu privire la locaţia unde ar putea fi amenajată o astfel de „alee a celebrităţilor”. În top este aleea principală din Parcul Central, urmată de Aleea de sub Tâmpa, strada Postăvarului, Piaţa Sfatului, strada Republicii, După Ziduri, Piaţa Unirii, Piaţa Enescu, iar lista cu propuneri rămâne deschisă.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*