Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a anunţat, ieri, că în cazul în care o persoană este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA, în conformitate cu prevederile art. 153 din Codul fiscal şi nu solicită înregistrarea, organele fiscale competente vor înregistra persoana respectivă din oficiu. Selectarea contribuabililor aflaţi in aceasta situaţie se va realiza in baza informaţiilor declarate de aceştia in situaţiile financiare semestriale / anuale, declaraţiile fiscale si alte documente depuse de contribuabili sau pe baza constatărilor organelor de inspecţie fiscala.
Astfel, vor fi notificaţi în vederea îndeplinirii obligaţiei de înregistrare fiscala în scopuri de TVA sau depunerii de documente din care să rezulte că nu au aceasta obligaţie, potrivit procedurii stabilite prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 3331/2013, contribuabilii persoane juridice, asocieri fără personalitate juridica sau persoane fizice care, potrivit informaţiilor declarate în situaţiile financiare semestriale/anuale, declaraţiile fiscale (declaraţia 200 privind venitul realizat, declaraţia 204 privind venitul realizat de asocierile fără personalitate juridică, etc.) şi alte documente (declaraţia informativă 205), au depăşit în cursul unui an cifra de afaceri de 220.000 lei, fără a solicita înregistrarea în scopuri de TVA.
În cazul persoanelor fizice, selecţia se va face inclusiv ţinând cont inclusiv de veniturile sau câştigurile care nu fac obiectul declarării de către beneficiar, în baza informaţiilor transmise prin declaraţiile informative de către plătitorii de venit (din declaraţia 205 referitoare la venituri cu impunere finală din drepturi de proprietate intelectuala, contracte-convenţii civile, expertiză contabilă şi tehnică, arendare, alte surse, din lichidarea unei persoane juridice, etc.).
Ulterior notificării, dacă în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia, contribuabilul nu se prezintă la organul fiscal pentru stabilirea stării de fapt fiscale, se procedează la emiterea şi comunicarea deciziei privind înregistrarea, din oficiu, în scopuri de TVA şi, după comunicarea acesteia, a certificatului de înregistrare în scopuri de TVA. În acest caz, odată cu înregistrarea, din oficiu, în scopuri de TVA, se aplică şi sancţiunile pentru nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor de înregistrare fiscală sau de menţiuni.