Lucrările de transformare a vechiului imobil, unde cu ani în urmă a funcţionat Liceul Astra, în Centru Multifuncţional de Servicii Sociale (CMSS), au demarat la finele lui ianuarie 2013, iar cel târziu în luna aprilie vor trebui finalizate. Consorţiul de firme care execută investiţia a reuşit să se încadreze în graficul stabilit odată cu deschiderea şantierului, iar până în momentul de faţă lucrările au fost executate în proporţie de 90%. „În perioada octombrie 2013 – ianuarie 2014 au fost terminate finisajele exterioare, parcările, şi s-a montat liftul. Mai sunt de efectuat finisajele interioare, astfel că lucrările vor fi terminate la sfârşitul lunii martie, apoi vor fi montate echipamentele şi piesele de mobilier. Estimăm că, în luna aprilie, centrul va fi deschis”, a precizat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.
Investiţia, în valoare totală de 8,01 milioane de lei, este finanţată în proporţie de 98% prin Programul Operaţional Regional – Polul de Creştere Braşov, iar întreaga clădire a fost recompartimentată, astfel ca să fie accesibilă şi persoanelor cu dizabilităţi care vor frecventa noul centru de servicii sociale al Braşovului. Pentru ca nici transportul spre această zonă să nu fie un impediment, Primăria Braşov a transmis Regiei Autonome de Transport (RAT) Braşov o adresă prin care a solicitat identificarea unei soluţii optime privind asigurarea unei linii de transport în comun, care să facă legătura cu restul oraşului.
Urmează amenajarea parcului şi montarea unui sistem de supraveghere
Totodată, clădirea a fost consolidată pe toate cele trei niveluri, utilizându-se peste 100 de tone de fier beton. Scopul urmărit prin lucrările derulate se referă la creare unui ambient necesar desfăşurării a unor activităţi special concepute persoanelor cu dizabilităţi, nevoi speciale, persoane aflate în dificultate. Astfel, în întreaga clădire se va monta un sistem de iluminat specific persoanelor cu dizabilităţi cu lumină caldă şi consum redus de energie. Odată cu finalizarea acestui proiect, aceste persoane vor putea beneficia de o gamă variată de servicii, având în vedere că în acelaşi spaţiu îşi vor desfăşura activitatea Direcţia de Servicii Sociale şi 15 ONG-uri de profil.
Nu în ultimul rând, lângă complex va fi construit şi un loc de joacă pentru copii, iar perimetrul va fi asigurat prin instalarea de camere de supraveghere.