Ţinând cont că edilii au lansat o nouă licitaţie pentru continuarea lucrărilor de amenajare a blocului de locuinţe sociale din Uzina 2, după ce constructorul desemnat iniţial a renunţat la proiect, până ieri, când a fost termenul final, 25 de firme şi-au depus oferta. „Este un număr record pentru o astfel de licitaţie. Probabil, sunt foarte mulţi participanţi, fiindcă este început de an, şi este una dintre primele licitaţii pe acest domeniu de activitate care a fost lansată. Sperăm să nu avem probleme şi de această dată cu contestaţiile, pentru ca până la finele lui martie să facem atribuirea şi să semnăm contractul cu noul constructor”, a precizat viceprimarul Răzvan Popa.
Lucrările au fost stopate în luna noiembrie, iar constructorul care va câştiga noua licitaţie are timp cel mult şase luni să finalizeze proiectul, lucrările fiind acum îngheţate la 22,5%. Valoare estimată a lucrărilor care au mai rămas de efectuat la acest bloc este de 2.930.150,3 lei, din care 10% sunt cheltuieli diverse şi neprevăzute. Până acum, firma constructoare a reuşit să izoleze termic blocul, să monteze o parte din noua tâmplărie, respectiv la etajele IV, III, II şi parţial la primul etaj, să execute structura de rezistenţă la parter, etajul I şi etajul II şi să amenajeze o parte din instalaţiile termice, electrice şi sanitare. Lucrările sunt finanţate prin Programul Operaţional Regional, iar valoarea proiectului este de 4,62 de milioane de lei, din care 3,66 milioane lei din fonduri nerambursabile, iar restul de 74.817 lei din bugetul primăriei sub formă de cofinanţare.
Iniţial, blocul ar fi trebuit dat în folosinţă cel târziu în luna martie a acestui an, numai că deja firma care a câştigat licitaţia iniţială a înregistrat o întârziere de aproape două luni faţă de graficul iniţial, la care se adaugă lunile până la care va fi desemnat noul constructor. Astfel, cele 44 de familii care vor beneficia de noile apartamente s-ar putea muta în casă nouă abia din luna august, dacă licitaţia va decurge aşa cum trebuie şi nu vor mai exista contestaţii, ca la precedenta, care să împiedice şi mai mult derularea proiectului.