Stiri Brasov

Cât de riscant este în şcolile din Braşov

elevi-clasa-scriuPână în luna iunie, la toate unităţile şcolare, indiferent dacă sunt şcoli, licee sau grădiniţe, trebuie efectuată o analiză de risc pe baza căreia să se întocmească apoi un plan de securitate. Această analiză nu o poate face oricine, ci doar nişte evaluatori specializaţi, care sunt înregistraţi în Registrul Naţional al Evaluatorilor de Risc la Securitate Fizică. În judeţul Braşov, sunt înregistraţi zece astfel de evaluatori, o parte firme de pază şi protecţie, dar şi persoane fizice autorizate, din cei 180 înregistraţi la nivel naţional, conform datelor deţinute de Poliţia Română.

Viceprimarul Răzvan Popa a precizat că aceste evaluări sunt obligatorii, în conformitate cu Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, iar modificările legislative care vizează unităţile şcolare au fost efectuate încă din 2012, dar s-au aplicat abia din iunie 2013. „Aceste evaluări devin obligatorii, dar legea nu a specificat cine va trebui să şi suporte costul lor. Era o discuţie că banii vor veni de la Ministerul Educaţiei, prin inspectoratele şcolare, dar până acum, nu s-a comunicat nimic oficial. Ţinând cont că timpul este scurt, ca să nu ne aglomerăm, vom avea o discuţie atât cu Inspectoratul Şcolar Braşov, dar şi cu Prefectura, pentru a face o estimare pe fiecare unitate cam care ar fi costurile unei astfel de evaluări, ţinând cont că o parte din şcoli au deja sisteme de pază şi securitate”, a explicat viceprimarul Braşovului.

Zona centrală, cele mai multe riscuri

În municipiul Braşov sunt, în total, 67 de unităţi şcolare, ale căror probleme vor trebui evaluate de aceşti experţi. Răzvan Popa a precizat că evaluările vor ţine cont de mai multe criterii, de la incidenţa actelor de violenţă în şcoli, dar şi în zonă, dar şi de poziţionarea şcolii, sau dacă are sisteme de securitate şi acestea sunt conectate la firme de pază specializate sau la dispeceratul poliţiei. „Cea mai mare zonă de risc este în centru, pentru că este o zonă intens circulată. În această evaluare va trebui să se ţină cont şi de incidentele care nu sunt raportate organelor de ordine şi sunt rezolvate în interiorul unităţilor şcolare”, a precizat Răzvan Popa.

Edilii au demarat încă de anii trecuţi investiţii în ceea ce priveşte siguranţa în şcoli, prin montarea de sisteme antiefracţie, dar şi de acces şi supraveghere video, în 15 unităţi şcolare, atât cu fonduri de la bugetul local, cât şi cu fonduri europene.

Ce şcolile erau considerate nesigure

Acum câţiva ani, poliţiştii braşoveni au făcut un top al celor mai nesigure şcoli atât din municipiu, cât şi din judeţ din punctul de vedere al incidentelor în care au fost implicaţi elevii de-a lungul timpului. La nivelul judeţului erau identificate cinci unităţi şcolare cu grad de risc mediu şi alte şapte cu grad ridicat de risc. Printre unităţile şcolare care au fost erau trecute pe „lista neagră” cu o serie de antecedente peste ani se numără Grupul Şcolar „Nicolae Rucăreanu“, Colegiul Tehnic „Maria Baiulescu“, Colegiul Tehnic Transilvania, Colegiul Naţional „Andrei Bârseanu“, Colegiul Tehnic de Construcţii şi Arhitectură „Christian Kertsch“. O parte dintre liceele de pe acea listă s-au desfiinţat prin comasarea cu alte unităţi şcolare, între timp, însă Poliţia nu a mai făcut publică şi o listă actualizată cu şcolile unde sunt înregistrate în continuare probleme.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Mârlănie de tip PSD: După ce s-au opus prelungirii stării de alertă și au cerut constant eliminarea restricțiilor, acum pesediștii
Reprezentanţii PSD spun că românii devin ”ciumaţii Europei”, în contextul în care mai multe state au anunţat restricţii la frontiere
Brașovul realizase, până ieri, aproape 24.000 de teste COVID-19, rata de infectare fiind de 8%
În România au fost realizate până în acest moment 824.343 de teste, din momentul infectării primului pacient cu COVID-19, pe
Brașovul intră, mâine, sub Cod galben de furtuni, vijelii și ploi torențiale
Meteorologii au emis, sâmbătă, o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică, pentru jumătate de țară. Avertizarea va intra în vigoare
45 de noi cazuri de SARS-CoV-2 la Brașov. Județul ajunge la 1.950 de cazuri/ În România s-au raportat 698 de
Alte 698 de noi cazuri de infectare cu coronavirus s-au înregistrat în ultimele 24 de ore în România, bilanțul îmbolnăvirilor
VIDEO Polițiștii au amendat, ieri, 57 de „viteji” care nu purtau mască în locurile publice închise
Activitățile ample de verificare, în sistem integrat, au continuat în cursul zilei de 10 iulie 2020, în contextul prevenirii și
După ce doi angajați au fost depistați cu COVID-19, Maurer Imobiliare își testează personalul ca măsură de prevenție împotrivă răspândirii
Maurer Imobiliare este compania care încă din primele momentele ale instalării problemelor legate de Covid-19 în Brașov și nu numai,
11 persoane cu Covid 19, la Spitalul Făgăraș. 4 cazuri depistate doar astăzi
În ciuda faptului că autoritățile din Făgăraș au încercat să țină Covidul cât mai departe de spitalul lor, 11 persoane
7 sfaturi prin care să faci fotografii mai bune în călătorii
A venit vara și, odată cu ea,vremea concediilor. Restricțiile impuse la nivel global ne-au forțat poate să facem mici ajustări
Admitere liceu 2020: Peste 8.500 de elevi din toată țara au rămas nerepartizați. 599 de candidați sunt din Brașov
În această sesiune de admitere la liceu peste 8.500 de elevi au rămas nerepartizați. Cei mai mulți dintre aceștia sunt
Furau flori de tei din copacii de pe domeniul public și le vindeau la piață
Un echipaj al Politiei Locale Brașov s-a deplasat în cel mai scurt timp de la sesizarea BizBrasov, însă, din păcate,
De luni, și linia 22 a RATBV va fi electrificată. Până acum, au fost livrate la Brașov 10 autobuze electrice
RATBV SA va introduce în circulație de luni, 13 iulie 2020, autobuze electrice și pe linia 22, care deservește traseul
FOTO VIDEO O firmă din Brașov și una din Ploiești vor să construiască Complexul Sportiv Carpați. Investiția este 30,8 milioane
Joi, 9 iulie, a fost data limită pentru depunerea ofertelor pentru lucrările de amenajare a complexului sportiv Carpați, un proiect
Au fost afișate rezultatele admiterii la liceu 2020. Vezi aici listele cu elevii repartizați în Brașov
Rezultatele admiterii la liceu 2020 a absolvenților de clasa a VIII-a au fost publicate pe admitere.edu.ro și la avizierele liceelor.
Un brașovean a investit 60.000 de euro într-o aplicație de turism bazată pe conținut documentar
În urma unei investiții totale de peste 60.000 de euro, compania Smart Medianet Brașov a lansat aplicația de turism românească
1.369 de înscriși la facultățile de la Transilvania, în prima zi de înscrieri online
1.369 de dosare au fost înregistrate, online, în prima zi de înscriere la Universitatea Transilvania și, la fel ca anul
BestJobs: Românii își caută loc de muncă și în timpul verii. Care sunt joburile preferate de aceștia în luna iunie
BestJobs a scos la iveală faptul că românii își caută intens un nou loc de muncă sau vor să își
FOTO Șeful CRPC Brașov i-a acordat primul ajutor victimei unui accident petrecut pe trecerea de pietoni
O femeie a fost lovită de un autoturism condus de un bătrân de 70 de ani în spatele sediului Poștei
Medic Pneumolog: Profilul pacienților infectați cu COVID-19 se schimbă. Tot mai mulți tineri ajung în spitale
Medicul Pneumolog Beatrice Mahler, managerul celui mai mare spital de boli pulmonare din România, susține faptul că în ultimele zile
Brașovul ajunge la 1.905 cazuri de SARS-CoV-2, după încă 54 de infectați depistați. La nivel național s-au raportat 592 de
Până astăzi, 10 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 31.381 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID
O borsetă cu 2.100 de euro găsită ieri în Zârnești a fost înapoiată proprietarului de către un cetățean cu spirit
Un bărbat în vârstă de 48 de ani din orașul Zărnești, județul Brașov, s-a prezentat la sediul Poliției Orașului Zărnești