Compania americană CGS – cel mai mare furnizor de soluţii de outsourcing prezent pe piaţa din România- scoate la concurs 250 de joburi în limbile română, engleză, franceză, spaniolă, germană, italiană şi olandeză. 100 din aceste posturi sunt la centrul de suport din Braşov, restul fiind la Sibiu.
„CGS îşi extinde activitatea întrucât avem clienţi noi şi, în consecinţă, ne implicăm în proiecte noi, pentru care avem nevoie de personal. Majoritatea joburilor scoase la concurs sunt locuri de muncă nou create şi, în plus, desigur că acoperim şi poziţiile ale căror ocupanţi ori au promovat ori s-au orientat spre alte domenii. Suntem astfel într-un proces de recrutare accelerată, un lucru deloc uşor având în vedere competenţele lingvistice avansate şi ansamblul de aptitudini pe care le căutăm”, a arătat Vladimir Sterescu, Country Manager CGS în România. Majoritatea joburilor fiind în limbile română sau engleză. Poziţiile disponibile în limbile engleză, franceză, italiană, spaniolă, germană sau olandeză sunt de Customer Care, Customer Support sau Technical Support; acestora li se adaugă posturile de Consultant Relaţii Clienţi, în limba română.
CGS furnizează companiilor soluţii de outsourcing în 18 limbi străine – servicii de customer care, suport tehnic, help desk, telesales, precum şi alte servicii externalizate de multe verticale de business. În România, activitatea CGS este organizată în trei centre, respectiv în Bucureşti, Braşov şi Sibiu.
În România, CGS are aproape 3.000 de angajaţi, peste 75% dintre aceştia având sub 25 de ani. Aproximativ 95% dintre angajaţii CGS sunt absolvenţi sau studenţi ai unor instituţii de învăţământ superior, majoritatea vorbind două – trei – unii până la cinci limbi străine. Conform uzanţelor din industria de profil, câştigul salarial depinde în primul rând de limba în care fiecare angajat îşi desfăşoară activitatea, precum şi de ansamblul competenţelor solicitate (tehnice, de negociere etc), aşa încât în primul an de activitate veniturile totale lunare (salariu, tichete de masă, bonusuri etc) variază în general de la venitul mediu brut pe economie până la peste 1.500 euro brut.