Stiri Brasov

Braşovul va cheltui mai mult, anul acesta

baniConsilierii locali au aprobat, în şedinţa ordinară de ieri, bugetul municipiului Braşov pe anul 2014. Acesta este în cuantum de 675,574 de milioane de lei, la partea de venituri, şi de 716,542 de milioane de lei, la partea de cheltuieli, ţinând cont că la toate instituţiile din subordine au crescut cheltuielile legate de personal prin reîntregirea salariilor bugetarilor, dar şi unele cheltuieli pentru gospodărirea oraşului, ţinând cont că au crescut preţurile la utilităţi şi combustibil. Astfel, bugetul Braşovului este mai mare cu câteva zeci de milioane de lei faţă de anul trecut când au fost prevăzute 583 de milioane de lei, la partea de venituri, şi 597 de milioane de lei, la partea de cheltuieli. „Este un buget echilibrat care asigură funcţionarea oraşului, serviciile de gospodărire, subvenţiile pentru anumite funcţiuni şi necesităţi, plata ratelor şi a dobânzilor pentru creditele pe care le avem contractate, sumele necesare pentru funcţionarea instituţiilor subordonate, dar şi susţinerea unor investiţii în diverse domenii, de la reparaţia capitală a unor şcoli, la reparaţia unor pasaje importante din oraş sau începerea lucrărilor la un nou pasaj, în zona Micşunica”, a explicat primarul George Scripcaru.

Mai puţini bani colectaţi din taxe şi impozite

Veniturile proprii ale municipiului Braşov au rămas însă la acelaşi cuantum ca şi anul trecut, respectiv de 365,126 de milioane de lei, însă veniturile proprii estimate a fi încasate din taxe şi impozite în acest an sunt mai mici cu aproximativ 2 milioane de lei faţă de anul trecut, respectiv de 171 de milioane de lei, restul sumelor care vor intra în bugetul Primăriei din cote defalcate şi de la Direcţia Finanţelor Publice având destinaţii precise, cum ar fi plata salariilor personalului din învăţământ sau plata indemnizaţiilor persoanelor cu handicap.

Din cheltuielile pe acest an, pe partea de funcţionare, veniturile şi cheltuielile sunt estimate la aproximativ 430 de milioane de lei, iar la secţiunea de dezvoltare, veniturile sunt în cuantum de 245 de milioane de lei, iar cheltuielile de aproape 286 de milioane de lei. Anul trecut, însă fondurile alocate dezvoltării au fost mai puţine, respectiv de 183,733 milioane de lei, la partea de venituri, iar cheltuielile au fost în sumă de 197 de milioane de lei, iar pe partea de funcţionare s-au apropiat de 400 de milioane de lei.

Braşovul a avut excedent în 2013

Excedentul total al bugetului municipiului pe anul 2013 a fost de peste 42,739 de milioane de lei, iar acesta a fost repartizat în mare parte, respectiv 40,96 de milioane de lei, pentru finanţarea cheltuielilor de dezvoltare, dar şi pentru acoperirea golurilor de casă între decalajele dintre venituri şi cheltuieli, 1,77 de milioane de lei. Practic, municipalitatea a rămas cu unele sume în buget, pentru că unele investiţii sau achiziţii planificate în 2013 nu s-au mai efectuat, dar şi fiindcă nu s-au realizat toate plăţile în 2013, ţinând cont că nu se făcuse recepţia unor lucrări.
Consiliul Local va avea în 2014 şi un fond de rezervă care va putea fi folosit în situaţii de urgenţă sau pentru înlăturarea efectelor produse de calamităţi în cuantum de 2,683 de milioane de lei.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*