Stiri Brasov

5,05 lei, cheltuiala pentru o zi de „cazare” a unui maidanez, în azilul de la Stupini

sursa foto: prinbrasov.comNou alocaţie pentru maidanezi a fost aprobată de către Consiliul Local în şedinţa de ieri. Astfel, costul cazării unui câine comunitar în adăpostul de la Stupini va fi de 5,05 lei pe zi, respectiv 1.842 de lei pentru un an întreg. „Este o cheltuială reală pentru ceea ce înseamnă cazare, dar şi cheltuielile care ţin de adăpost, de la salarii la utilităţi, chiria pentru adăpost (5.500 de lei/lună), asistenţa medicală de specialitate, pentru care vom contracta o firmă autorizată (care trebuie să aibă cel puţin trei medici, disponibili la orice oră). Este un tarif impus de lege, pe care trebuia să îl adoptăm, iar în această sumă este prinsă şi eutanasierea, dacă în termen de 14 zile animalul nu este adoptat”, a spus Adrian Atomei, viceprimarul Braşovului. Bugetul total pentru această activitate, pentru anul în curs, este 829.000 de lei.

La această oră, în adăpostul de la Stupini sunt cazaţi 160 de câini, capacitatea maximă fiind de 450 de animale. După expirarea termenului de 14 zile, când în conformitate cu prevederile legislative câinii ar trebui eutanasiaţi dacă nu sunt adoptaţi, patrupedele sunt salvate prin transferul la azilul Asociaţiei „Milioane de Prieteni”, care se ocupă în continuare de îngrijirea lor.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*