Stiri Brasov

Modernizarea sistemului de transport din Braşov, amânată cu cel puţin o lună

Lucrari capete linie RAT noiembrie 2013 (5)Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) s-a pronunţat cu privire la contestaţia depusă de firma Advanced Construct SRL din Cluj la licitaţia lansată de Primăria Braşov în vederea infromatizării managementului de transport în comun. CNSC nu a anulat licitaţia, ci a transmis edililor să facă unele corecţii în ceea ce priveşte anunţul postat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), în conformitate cu unele aspecte semnalate în contestaţie.
Licitaţia a fost suspendată de CNSC din data de 17 decembrie 2013 şi ar fi avut termenul final de depunere a ofertelor 16 ianuarie 2014. Ţinând cont că licitaţia a fost blocată în acest timp, cel mai probabil termenul de depunere a ofertelor se va prelungi cu cel puţin o lună, până ce şi reprezentanţii municipalităţii vor definitiva clarificările solicitate. Advanced Construct a contestat printre altele faptul că atât cerinţele minime de calificare privind experienţa similară, cât şi cerinţa minimă privind personalul sunt restrictive. „Toate cerinţele inserate în caietul de sarcini şi în fişele tehnice pot favoriza sau conduce la eliminarea anumitor operatori economici în competiţie, fapt ce contravine principiului egalităţii de şanse şi a tratamentului egal”, se precizează în contestaţia depusă la CNSC, luna trecută.
Lucrările au fost evaluate la suma de 23.993.644,62 lei fără TVA, Primăria solicitând o finanţare de 20.333.319,63 milioane lei. Valoarea totală a proiectului este de 31.596.105,53 lei, finanţarea fiind asigurată prin Programul Operaţional Regional. După implementarea proiectului, care este estimată la 18 luni, fiecare autobuz RAT va fi monitorizat prin GPS pentru a se asigura respectarea orarelor, se vor monta panouri electronice în staţii prin care călătorii vor fi informaţi cu privire la graficele de circulaţie sau unele deficienţe apărute, dar se va putea asigura şi „unda verde” în cazul în care un anumit autobuz se află în întârziere etc.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*