Un parc industrial de peste 16 hectare va fi amenajat lângă Sfântu Gheorghe, în cadrul unui proiect al Primăriei, valoarea investiţiei fiind de 20,5 de milioane de lei din fonduri europene. Lucrările vor începe la finele acestei luni şi vor fi finalizate în 20 de luni.
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a anunţat, ieri, că au fost finalizate procedurile de achiziţie publică, iar licitaţia a fost câştigată de un consorţiu format dintr-o firmă din Sfântu Gheorghe şi una din Bucureşti. „Lucrările vor începe la sfârşitul lunii ianuarie, iar conform contractului trebuie finalizate în maximum 20 de luni. Asta înseamnă că în toamna anului viitor, cel mai târziu, parcul industrial va fi amenajat”, a spus Antal.
Valoarea totală a lucrărilor propuse în cadrul proiectului „Dezvoltarea mediului de afaceri în municipiul Sfântu Gheorghe prin reabilitarea sitului industrial poluat şi crearea unei structuri de sprijinire a afacerilor” este de 20,5 de milioane de lei.
Primăria Sfântu Gheorghe a primit finanţare pentru acest proiect, în cadrul domeniului major de intervenţie 4.2 – „Reabilitarea siturilor industriale poluate şi neutilizate şi pregătirea pentru noi activităţi” al Programului Operaţional Regional (POR). Proiectul va fi dezvoltat pe o suprafaţă de 16,3 hectare, pe un teren aflat în proprietatea municipiului, în zona Câmpu Frumos.