Grupul elen Olympus, care deţine o fabrică de produse lactate la Hălchiu, încheie 2013 cu afaceri de 55 de milioane de euro în România, în creştere cu 25% faţă de anul anterior
Până în prezent investiţiile realizate de grecii de la Olympus în unitatea de producţie de la Hălchiu se ridică la 70 milioane de euro, spune Ilias Pliatsikas, director general al companiei. Fabrica de lactate ocupă o suprafaţă de 25.000 de metri pătraţi, dintr-un lot de 150.000 mp, şi are 180 de angajaţi. Unitatea de producţie lucrează în prezent la 40% din capacitatea totală, Pliatsikas estimând o majorare de până la 80% în următorii 3 ani. Fabrica produce zilnic 100 de tone de telemea, peste 100 de tone de lapte şi 60 de tone de iaurt. 80% din producţie este exportată în ţări din Europa de Vest, zona cu cel mai mare aport la business-ul total. Categoriile care au înregistrat cele mai mari vânzări în 2013 sunt iaurtul şi telemeaua.
Principalele investiţii au fost direcţionate în zona lansărilor de noi produse, cea mai importantă fiind iaurtul bio, primul de acest gen realizat în România. În acest sens, compania colectează laptele de la 18 ferme bio din Braşov, Covasna, Harghita şi Mureş.
Totodată, compania a lansat o linie specială de produse, dedicată braşovenilor – Familia Braşoveanu.
„Anul acesta a crescut preţul materiei prime, ceea ce în mod normal creşte şi preţul produsului final pentru consumator, însă noi am reuşit să menţinem preţul la acelaşi nivel, acoperind practic acest decalaj, ceea ce a fost cu adevărat o provocare. Şi anul viitor preţul şi cantitatea materiei prime vor juca rolul principal în industrie”, spune Ilias Pliatsikas.
Grupul Olympus este prezent în România din 1999, iar până in 2008 întreaga producţie a fost destinată exportului. Din 2008, compania a început să vândă produsele şi local. Compania lucrează cu circa 500 de fermieri din zona de nord a României pentru a colecta lapte.
Grupul de companii, deţinut de familia Sarantis, aflată la a treia generaţie în producerea lactatelor, are sediul în Trikala, Grecia, şi îşi desfăşoară activitatea în 34 de ţări. Olympus deţine cinci fabrici în Grecia, Bulgaria şi România, care produc atât lactate, cât şi sucuri naturale.
2014 vine cu interzicerea vânzării laptelui neconform
1 ianurie 2014 va fi prima zi în care producătorii de lapte vor trebui să livreze după standardele Uniunii Europene, laptele neconform urmând să fie interzis de la comercializare.
Potrivit datelor Euromonitor, România deţine cea mai mică concentraţie de vaci pentru lapte per exploataţie agricolă din Uniunea Europeană (trei vaci de lapte per exploataţie), în timp ce în Bulgaria media este de 5 capete pentru o fermă. Cele mai mari concentraţii se găsesc în Danemarca (141 de vaci de lapte per fermă), Marea Britanie (122) şi Cipru (111).
Aceste mici ferme sunt cel mai puţin pregătite pentru anul viitor, când de la 1 ianuarie va expira cea de-a treia şi ultima derogare a Comisiei Europene cu privire la calitatea laptelui în România. Pe plan local există circa 780.000 de ferme de lapte, dintre care 85% sunt mici afaceri de familie care gravitează în jurul a cel mult trei vaci de lapte.
Laptele neconform cu standardele de calitate impuse de UE nu va mai putea fi comercializat ţi va putea fi folosit doar pentru uzul personal, în cadrul fermei respective. Cu toate acestea, în 2011 când România a obţinut ultima derogare cu privire la calitatea laptelui datele ANSVSA arătau că aproximativ 80% din laptele comercializat era conform cu cerinţele UE.