* Modernele panouri de informare, asemănătoare celor din staţiunile austriece sau elveţiene au devenit funcţionale, astfel că schiorii pot afla din Livada Poştei dacă sunt deschise pârtiile sau instalaţiile de transport pe cablu funcţionează, sau şi cât de gros ar trebui să se îmbrace
Turiştii, dar şi braşovenii pot afla de acum încă de dinainte de a ajunge în Poiană care pârtii şi instalaţii de transport pe cablu sunt funcţionale, dar şi care este temperatura din staţiune. Toate acestea date se regăsesc pe panou de informare amplasat în Livada Poştei de Primărie în parteneriat cu firma austriacă Schubert & Franzke. Pe lângă sistemul de informare a turiştilor din Livada Poştei, au mai fost montate alte două panouri, care oferă aceleaşi informaţii în staţiune la Capra Neagră şi în zona Telecabinei Kanzel, iar în plus, încă două panouri, care oferă însă informaţii mult mai complexe, au fost amplasate în zona de plecare a telescaunelor Ruia şi Lupului. Sistemele de informare rivalizează cu cele din Austria sau Elveţia, iar de ieri sunt funcţionale.
Date complete
Astfel cei care au trecut ieri prin Livadă au putut să vadă că deşi în Braşov erau înregistrate – 7 grade, în Poiană era mai cald, – 3 grade, iar dintre cele şapte pârtii din staţiune erau deschise pârtiile Bradul, Lupului, Sulinar şi Drumul Roşu. În ceea ce priveşte instalaţiile de transport pe cablu erau funcţionale teleschiul de pe Bradul, Telegondola Postăvarul, Telescaunul Ruia, dar şi Telecabina Capra Neagră. Denumirea instalaţiilor de transport pe cablu este trecută pe panouri atât în română, cât şi în engleză, iar în dreptul fiecărei pârtii este trecut şi gradul de dificultate al acesteia, pentru ca schiorii să ştie la ce să se aştepte. „Informaţiile afişate sunt transmise în timp real. Dacă apar modificări, acestea apar imediat pe panouri”, a explicat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov. Toate panourile conţin şi o hartă a pârtiilor, astfel ca şi amatorii sporturilor de iarnă care ajung pentru prima oară în staţiune să nu aibă probleme cu orientarea.
Şi sistemele de balizaj de pe pârtii au fost refăcute
Cei care ajung în Poiană pot aflat de pe panourile din zona telescaunelor Ruia şi Lupului care este stratul de zăpadă, care este stare pârtiilor, în detaliu (respectiv dacă doar o porţiune dintr-o pârtie este în stare excelentă), cum va fi vremea, dar şi ce evenimente sunt în acel moment în staţiune. Investiţia în acest proiect, suportată de firma privată s-a ridicat la 100.000 de euro şi a presupus şi refacerea sistemului de balizaj de pe pârtii şi tipărirea a 30.000 de hărţi, care conţin informaţii despre fiecare pârtie şi instalaţie pe cablu în parte, dar şi tarifele practicate în Poiană. Acestea le vor fi distribuite tuturor turiştilor care vor ajunge în staţiunea braşoveană.