*Faţă de începutul anului, o locuinţă nouă se poate cumpăra cu un preţ cu 15% mai mic
Preţurile apartamentelor din Braşov s-au depreciat cu 4,8% în perioada analizată, de la 859 euro pe metru pătrat, până la 818 euro pe metru pătrat. Braşovul este oraşul cu cele mai mari scăderi de preţ pe segmentul apartamentelor noi, de 15,1%, de la 950 de euro, până la 807 euro pe metru pătrat util. Locuinţele din blocurile vechi, însă, au consemnat o scădere mult mai temperată, de 2,4%, de la 842 de euro pe metru pătrat, până la 822 de euro pe metru pătrat.
La nivel naţional, în ultimele 12 luni, unităţile locative nou-construite au consemnat cele mai mari ieftiniri în marile oraşe, faţă de marja maximă de scădere atinsă pe segmentul apartamentelor vechi de doar 6,6% (în Iaşi). Astfel, la finalul lui 2013, apartamentele noi sunt absolut competitive din punct de vedere al preţului, diferenţa faţă de cele vechi fiind foarte mult redusă.
„Într-un an care a debutat cu discuţii febrile legate de transformarea programului «Prima Casă» în «Noua Casă», era de aşteptat ca apartamentele vechi să se deprecieze sensibil mai mult decât cele noi. În condiţiile în care programul guvernamental a rămas deschis şi pentru cumpărătorii de locuinţe vechi, o analiză realizată de imobiliare.ro reflectă însă, aproape de finalul lui 2013, o situaţie diametral opusă”, se arată într-un comunicat al portalului imobiliar.