Senatorul brașovean Ioan Ghișe deține o suprafață de teren de 15,48 hectare, fiind al 15-lea moșier din Senatul României. Potrivit declarației sale de avere, însă, terenurile au fost moștenite de soția sa, Maria Ghișe, în 2006. Aceasta a dobândit astfel două terenuri agricole, de 10,77 hectare în Ploșcoș și, respectiv, de 4,56 hectare în Turda. Aceasta mai deține o suprafață de teren de 1.500 de metri pătrați în intravilanul orașului Ghimbav, obținut în urma partajului de fostul soț, în 2000.
Senatorii au împreună peste o mie de hectare de teren, de toate tipurile, intravilan, extravilan, arabil etc. Mai precis, cei 174 de senatori care şi-au postat declaraţiile de avere deţin 1.033,5 hectare de pământ, de trei ori mai mult decât suprafaţa pe care şi-a achiziţionat-o recent.
Cel mai mare moşier este un nume nou, dintr-un partid „începător” în Parlament. Este vorba despre Teiu Păunescu, senator din partea PPDD, care deţine aproape 153 de hectare de teren, în cinci localităţi, o parte din acestea fiind terenuri agricole situate în judeţul Olt.
Următorul moşier este Ion Rotaru, senator PSD, născut şi ales în Brăila. El are aproape 100 de hectare de teren. Iar proprietăţile sale sunt tot în judeţul Brăila.
Medalia de bronz îi revine tot unui senator social-democrat. Adrian Anghel, membru în Comisia pentru Afaceri Europene, deţine puţin peste 90 de hectare de pământ, cea mai mare parte fiind teren agricol situat în Ţara Bârsei, în Feldioara, Braşov. Mai are suprafeţe mici, câteva sute de metri pătraţi, în Săcele, Feleac (Cluj) şi Azuga.