Tudor T., un fost angajat al Hotelului Aurelius din Poiana Braşov, a lucrat timp de un an, în perioada aprilie 2011 – martie 2012, la Burj Al Arab, singurul hotel de şapte stele din lume. În ciuda faimei de care se bucură acest loc, salariile date angajaţilor sunt asemănătoare cu cele din România. „La Burj Al Arab aveam un salariu net de 1.900 de dirhami (circa 385 de euro – n.red.) ca angajat la recepţie, însă erau luni când ajungeam la un bacşiş de 6.000 sau 9.000 de dirhami (circa 1.800 de euro – n.red.)“, povesteşte braţoveanul, absolvent de psihologie care acum lucrează la un hotel de cinci stele în Emiratele Arabe Unite.
Până să ajungă să lucreze la Burj Al Arab el fusese angajat timp de aproape doi ani la două hoteluri din Bucureşti, înainte lucrând la Hotelul Aurelius Împăratul Romanilor din Poiana Braşov.
După un an de muncă în Dubai, unde îi era asigurată cazarea, dorul de ţară l-a adus acasă. „M-am întors, însă am găsit locuri de muncă ce ofereau un salariu mai mic, aşa că la scurt timp m-am dus iar în Dubai, iar acum sunt aici”, povesteşte Tudor pentru zf.ro.
Acum Tudor lucrează pentru 3.000 de dirhami (604 euro) lunar la un hotel de cinci stele, cazarea fiind asigurată de angajator. „Îmi place aici. Toată lumea este politicoasă, fără excepţii. Nu sunt câini şi mai ales poţi să creşti profesional dacă eşti bun, fără pile”.
După terminarea facultăţii de psihologie, tânărul a urmat studii de masterat în brand management şi comunicare la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. „În Dubai 80% sunt expaţi, aşa că nu este plictisitor şi sunt sute de localuri, iar în ceea ce priveşte preţul alimentelor, acesta este aproape ca acasă”. În Dubai locuiesc circa 2,1 milioane de persoane.
În centrele comerciale, în zonele cu restaurante, meniul de prânz începe de la 25 de dirhami (5 euro), în timp ce la un restaurant al unui hotel de cinci stele de la 40-60 de dirhami de persoană (8-12 euro).