Autor: Andreea Rogoz
De acum încolo, protestele pentru salvarea Roşiei Montană se pot derula sub titlul ”no end in sight”. Comisa parlamentară dezbate zilele acestea proiectul de lege. Dacă îl respinge, tragem linie. Dacă îl aprobă, continuăm. Dacă îl aprobă cosmetizat (respectiv, scoaterea numelor RMGC şi Roşia Montană din lege şi etichetarea proiectului drept unul de ”utilitate publică”, caz în care se permit exproprierile abuzive), continuăm. Nu fiindcă ne place să stăm duminica în drum câte 4-5 ore, flancaţi sau nu de jandarmerie, priviţi cu suspiciune sau amuzament de alţi cetăţeni ai urbei.
Nu, fiindcă acest proiect NU este unul de ”interes public naţional deosebit”. Beneficiile promise statului român sunt o miştocăreală, se pierd materii prime critice pe care am putea să le vindem scump dacă de altceva nu suntem în stare. Iar nota de plată pentru întreţinerea lacului cu cianuri şi refacerea zonei rămâne statului, pardon, cetăţeanului român.
Dar, dacă vorbim de interesul public naţional, nu toată lumea pricepe de ce ne agităm pentru o localitate din judeţul Alba – în comparaţie cu tragediile abătute asupra ţării, pare un subiect minor. Prin urmare, auzim: ”de ce nu protestaţi pentru altele, mai importante?”
Cu toate că întrebarea vine din partea unor oameni informaţi, preocupaţi de soarta ţării (doar ştiu pentru ce ar trebui să se protesteze, nu?), felul în care e formulată dă de înţeles altceva.
În primul rând, să ne înţelegem, nu suntem protestatari de meserie – suntem angajaţi undeva, mergem la şcoală sau primim pensia. Nu avem trecută îndatorirea asta pe o fişă de post sau pe certificatul de naştere. Nu suntem obligaţi să ieşim, nu mai mult ca cel din faţa noastră, care ne ia la rost.
În al doilea rând, cel care întreabă dă dovadă de comoditate. Are cauze, doleanţe şi plângeri dar ar lăsa greul pe umerii celuilalt (marşul în stradă, ceva ciondăneli cu jandarmeria, legitimări, investiţia de timp şi nervi).
Ori, fără o minimă participare (prin protest) din partea nemulţumitului, indiferent de însemnătatea cauzei, aceasta nu există pe agenda guvernanţilor sau în ochii presei. Se pot da milioane de statistici oficiale pe o temă, dar concluziile nu sunt decât speculaţii mai mult sau mai puţin reuşite.
Subiectul Roşia Montană are o istorie aparte. A început de la lupta unor roşieni cu o companie care le promitea de toate (locuri de muncă, ecologizarei), dar omitea consecinţele negative (poluare, distrugerea unor locuri de muncă existente şi a patrimoniului). A continuat cu revoltă la nivel de ţară, declanşată de mişcarea neinspirată a mai multor politicieni de a compune o lege care să uşureze treaba companiei şi să zădărnicească eforturile propriilor cetăţeni, eforturi întemeiate pe legislaţia ţării.
”Uniţi Salvam Roşia Montană” e lupta pentru încetarea unor astfel de practici şi pentru transparenţa deciziilor care afectează ţara. Cei din stradă consideră că statul nu reprezintă corect interesele cetăţenilor, aşa că se exprimă singuri, prin protest – altfel, opinia lor n-ar fi cunoscută de actorii implicaţi în luarea deciziilor.
Revin la non-protestatari: degeaba înşiruie subiecte (sănătate, educaţie, justiţie) dacă nu îşi întăresc vorbele cu acţiune. Ba mai mult, tăcerea lor poate fi interpretată complet eronat.
Folosesc iar exemplul Roşiei: cum revendicările manifestanţilor nu pot fi răstălmăcite, clasa politică, găsindu-le incomode, face altceva: presupune ce vor ceilalţi, non-protestatarii. Şi nu se interpretează ca la alegeri – ştiţi refrenul, cine câştigă alegerile spune că cetăţeanul adevărat merge la urne, pasivii nu contează. Se spune direct că, neieşind în stradă, restul sunt pentru exploatarea cu cianură şi tratament preferenţial pentru Gold Corporation. Aşa să fie?!
Ori asta se poate întâmpla de fiecare dată când clasei politice nu îi convine ce aude. Va încerca să se dea reprezentanta mulţimii tăcute, să acuze tirania minorităţii şi alte formule bombastice (sabotori ai economiei naţionale îmi place deosebit de mult).
Vreţi să mişcăm lucrurile înainte? Haideţi în stradă dar nu mai întrebaţi ”de ce nu ieşiţi pentru ….?” ci ”când ieşim pentru ….?”. Nu vă dă nimeni la o parte. Momentan, lupta se duce pentru Roşia Montană şi trebuie dusă la capăt. Căci, oricât de mică pare problema, rezistenţa pe care o intâmpinăm din partea clasei politice spune altă poveste.
