Stiri Brasov

Firmele de transport private care circulă în zona metropolitană au „zilele numărate”

*Cele 23 de trasee din interiorul zonei metropolitane au fost cuprinse într-un program separat de transport, faţă de cel judeţean, care este valabil până în 2019, astfel că firmele care vor câştiga licitaţiile vor putea presta serviciul doar până în momentul în care va fi introdus operatorul metropolitan

drum judetUnul dintre proiectele prioritare pe care autorităţile braşovene l-au pregătit spre finanţare în perioada 2014 – 2020 a fost crearea unui operator regional de transport în comun în zona metropolitană Braşov. În prezent, din această asociaţie fac parte pe lângă municipiul Braşov şi municipiile Săcele şi Codlea, oraşele Predeal, Ghimbav, Râşnov, dar şi comunele Bod, Cristian, Tărlungeni, Prejmer, Hărman, Sânpetru, Hălchiu, Crizbav, Vulcan şi Feldioara, alături de Consiliul Judeţean Braşov.

Primul pas concret în vederea introducerii operatorului metropolitan a fost făcut prin modificarea Planului Judeţean de Transport valabil în perioada 2013 – 2019, astfel ca toate traseele din interiorul zonei metropolitan să fie excluse din acest plan. Conform deciziei luate de aleşii judeţeni toţi operatorii privaţi care asigură serviciul de transport în zona metropolitană nu vor mai primi licenţe valabile pentru 74 de luni, ci doar limitate, respectiv până la organizarea sistemului de transport metropolitan şi introducerea unui operator unic. Astfel, a fost aprobat un plan separat pentru cele 23 de trasee din interiorul zonei metropolitane. Şi Primăria Braşov, care deţine preşedinţia Asociaţiei Metropolitane pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Braşov, care va implementa acest proiect, a solicitat Consiliului Judeţean limitarea duratei de valabilitate a licenţelor de transport din zona metropolitană. Aceasta a obţinut deja statutul de autoritate de autorizare pentru serviciile de transport public de la Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice.

Firmele de transport nu agreează modificările

Firmele de transport care operează pe aceste trasee nu au agreat modificare susţinând că au făcut investiţii majore pentru a putea participa şi câştiga licitaţiile făcute de CJ Braşov pentru aceste trasee şi au solicitat edililor judeţului menţinerea Programului Judeţean de Transport în forma în care a fost adoptată iniţial anul trecut, respectiv şi cu traseele din zona metropolitană incluse, astfel ca să nu existe riscul ca ei să rămână fără pâine. Plenul CJ Braşov a aprobat însă, luna trecută, ca pe cele 23 de trasee din zona metropolitană să se dea licenţe limitate, până când se va pune pe picioare proiectul operatorului regional. În acest sens, Consiliul Judeţean urmează să obţină o derogarea de la un ordin al Ministerului Transporturilor, care prevede că licenţele de transport persoane se dau pe o perioadă de 74 de luni.

Până la începutul acestei luni, firmele de transport şi-au putut depune ofertele pentru obţinerea licenţelor pe diferite trasee din judeţ, iar la sfârşitul lunii urmează să se mai organizeze o nouă licitaţie pentru traseele care nu au fost adjudecate de prima dată. Noul program de transport persoane la nivelul judeţului Braşov va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2014.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

18,4 km de rețea nouă de apă în Brașov, la finalizarea unui contract din fonduri europene
Contractul de lucrări CL9F – „Reabilitarea şi extinderea reţelelor de distribuţie apă potabilă şi canalizare în Braşov şi Săcele” Lot I
Germanii de la Lidl se extind și la Săcele
Retailerul german Lidl va deschide până la finele acestui an un magazin în municipiul Săcele, acesta fiind cel de-al patrulea
Școlile modulare, o soluție luată în calcul de Primăria Brașov pentru începerea noului an în condiții de distanțare socială
Primăria Brașov ia în calcul mai multe variante, astfel încât noul an școlar să poată debuta a jumătatea lunii septembrie
Una dintre secțiile ATI ale Spitalului Județean Brașov intră în renovare
După ce anul acesta au fost derulate o serie de lucrări de reabilitare la parterul și subsolul staționarului Tractorul al
MindHub – Susținem educația digitală a copiilor și adolescenților din Brașov
Ce este MindHub Brașov? MindHub este școala de programare dedicată copiilor și adolescenților cu vârste între 6 – 15 ani,
Grupul Otter va deschide trei magazine de pantofi în cadrul AFI Brașov
Otter Distribution, unul dintre cei mai mari jucători din retailul de pantofi din România, a anunțat că va deschide, în
Firma CJ Brașov, Consilprest, va încasa peste 600.000 de lei pentru a prepara hrana pacienților de la Infecțioase
Spitalul de Boli Infecțioase a scimbat furnizorul de hrană începând cu data de 1 august. La licitația lansată pe data
2.534 de brașoveni s-au vindecat de COVID-19. 127 de persoane au fost ucise de noul coronavirus
Instituția Prefectului informează că, potrivit datelor centralizate astăzi de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Brașov
Antreprenoarea Violeta Radu intră în cursa pentru Primărie. Vrea să transforme Brașovul în cel mai frumos, curat, inteligent și plin
Cu experiență de ani buni în management, atât în țară, cât și în străinătate, Violeta Radu a reușit să își
Iohannis: Purtați mască și păstrați distanța ca să scăpăm de această epidemie
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut apel, miercuri, la români să poarte mască şi să păstreze distanţa, în contextul în care
FOTO Grădinița „Căsuța Bucuriei” va putea primi 300 de prichindei din toamnă, după ce au fost finalizate lucrările de extindere,
Lucrările de extindere și reabilitare a Grădiniței nr. 11 „Căsuța Bucuriei” de pe strada Tudor Vladimirescu au fost finalizate. Prin
O vârstnică și-a recuperat banii de pensie, pe care i-a pierdut la scurt timp după ce i-a scos din bancomat,
O brașoveancă și-a recuperat pensia pe care și-o pierduse la scurt timp după ce și-a retras banii din bancomat.Întreaga sumă
Nouă percheziții domiciliare la persoane bănuite de trafic de droguri. Două persoane au fost reținute
Ieri, 11 august, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov, au efectuat
În Mănăstirea Brâncoveanu se va intra doar cu mască în acest weekend. Autoritățile au interzis tarabele și comercianții ambulanți, dar
Comitetul pentru Situații de Urgență Sâmbăta de Sus a decis să interzică, în zilele de 15 și 16 august, să
Cristina Chiriac, CONAF: „Creșterile salariale în pandemie, o percepție eronată a realității economice”
“Creșterile salariale în pandemie nu reprezintă altceva decât o percepție eronată a realității economice. Nu putem vorbi de creșteri ale
Premierul Orban: Nu înțeleg opoziția față de mască. Masca e cel mai bun mijloc de a te proteja
Premierul Ludovic Orban a declarat miercuri, în fața Parlamentului, că acțiunile Avocatului Poporului și deciziile Curții Constituționale au făcut ca,
FOTO Polițiștii au prins în flagrant un sibian care fura colete dintr-o mașină de curierat în centrul Brașovului
Polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt”,
Aproximativ 1.500 de teste COVID-19/zi la Brașov. Majoritatea pacienților actuali sunt cu simptome ușoare sau asimptomatici, dar din toamnă va
Directorul Direcției de Sănătate Publică Brașov, dr. Andrea Neculau, a precizat că, până acum, în cele 7 laboratoare care lucrează
Brașovul ajunge la 3.752 de îmbolnăviri, după încă 42 de cazuri de SARS-CoV-2 depistate. România a raportat 1.415 noi cazuri
Până astăzi, 12 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 65.177 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID
Conducerea Spitalului Județean: Avem personalul necesar deschiderii secției ATI modulare COVID-19, dar suplimentar se vor detașa cadre și din alte
În contextul în care pe 21 august ar urma să se finalizeze amenajarea spitalului modular ATI din curtea Județeanului, conducerea
Primăria Brașov începe, de luni, să se lupte cu căpușele de pe domeniul public
Începe o nouă campanie de dezinsecție și de tratamente împotriva căpușelor.Începând cu data de 18 august 2020 se vor efectua