Numărul salariaţilor din judeţul Braşov a fost la finele lunii iulie de 163.299 de persoane, cu 35 de salariaţi mai puţin decât la finele lunii anterioare, dar în creştere cu 3.462 de persoane faţă de luna iulie 2012, se arată într-un studiu realizat de Direcţia Judeţeană de Statistică Braşov. În luna iulie 2013 judeţul Braşov se menţine pe locul al cincilea, dacă luăm în considerare numărul total al salariaţilor, după judeţele Timiş, Cluj, Constanţa şi Prahova.
Câştigul salarial mediu nominal brut a fost în luna iulie 2013 la nivelul judeţului Braşov de 2.074 lei, fiind cu 2,31% mai mic decât în luna precedentă, şi cu 5,33% mai mare decât în luna iulie 2012, în timp ce câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.503 lei, cu 1,96% mai mic decât în luna precedentă, şi cu 5,33% mai mare decât în luna iulie 2012.
Câştiguri salariale peste media judeţului s-au înregistrat în industrie şi construcţii (1.598lei), în timp ce sub media judeţului s-au clasat câştigurile din ramurile servicii şi comerţ (1.438 lei) şi, respectiv, agricultură, silvicultură şi piscicultură (1.081 lei).
Lider la numărul de salariaţi în Regiunea Centru
La nivelul Regiunii Centru, la finele lunii iulie 2013 figurau 603.612 salariaţi, cu 13.152 de persoane mai mult decât în iulie 2012. Astfel, Braşovul este lider la numărul de salariaţi dintre cele şase judeţe care compun regiunea, urmat de Mureş (126.130 de persoane), Sibiu (121.460), Alba (79.932), Harghita (65.881) şi Covasna (46.910).
În ceea ce priveşte salariul net, Sibiul este liderul regiunii, cu o medie de 1.759 de lei, urmat de Braşov şi Mureş (1.388 de lei). Judeţul Alba se situează pe locul patru, cu o medie de 1.286 de lei, urmat de Covasna, cu 1.229 de lei, şi Harghita (1.126 de lei).
Un comentariu
Si la oficiul de somaj se anunta ca sunt sute de locuri de munca,iar cand mergi acolo incep sa rada(hai domnule te vad om serios)se fac cursuri din care unii castiga bani frumosi iar oameni calificati cu experienta de 30 de ani .li se ofera servici cu salar de 1000 de lei inpozabil(salarul acesta acopera datoriile casei(gaz,curent,intretinere,tv,sa???)Este un salar de fix doua pachete de tigari domnilor guvernanti.