Camera de Comerţ şi industrie Braşov, în parteneriat cu Asociaţia Forestierilor din România (ASFOR) au implementat în perioada septembrie 2011 – august 2013 proiectul „Calificarea şi recalificarea angajaţilor din industria de prelucrare a lemnului din judeţul Braşov”, cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 2 – „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, Domeniul major de intervenţie 2.3 „Acces şi participare la formarea profesională continuă”. Bugetul total eligibil alocat a fost de 894.452 lei, din care contribuţia proprie a fost de 17.890 lei.
În urma implementării acestui proiect, s-a asigurat consilierea şi formarea profesională pentru angajaţii uneia dintre cele mai importante industrii locale – cea a prelucrării lemnului.
Peste 250 de angajaţi din industria de prelucrare a lemnului au fost informaţi cu privire la oportunităţile şi beneficiile aduse de calificarea profesională iar peste 160 de angajaţi au fost consiliaţi. S-au organizat în mod gratuit cinci cursuri de calificare, din care două de nivel I pentru calificarea „Lucrător în prelucrarea produselor semifinite din lemn” şi trei de nivel II pentru calificarea „Operator la producerea semifabricatelor pe bază de lemn”.
În cadrul cursurilor organizate, au absolvit 115 persoane, dobândind cunoştinţe teoretice generale precum şi competenţe tehnice generale şi specializate, dublate de punerea lor în practică, cunoştinţe ce se vor dovedi utile în activitatea lor curentă.
Participanţii la cursuri au avut mai multe beneficii, cum ar fi subvenţii şi certificate de calificare profesională recunoscute la nivel naţional, cunoştinţe avansate, metode şi procedee moderne, schimbarea calificării ca răspuns la restructurarea economică, promovarea la locul de muncă, dar şi posibilitatea de a-şi mări veniturile.
La finalul activităţii de instruire s-a realizat evaluarea teoretică şi practică, de către o comisie independentă, numită de CNFPA, absolvenţii obţinând certificate de calificare atestate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, respectiv Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.