Camera de Comerţ şi Industrie Braşov, în parteneriat cu Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti – Facultatea de Instalaţii, organizează în perioada septembrie – octombrie 2013 cursul post-universitar „Auditul energetic al clădirilor existente şi sistemelor aferente de alimentare cu energie şi căldură”.
Certificatul energetic a devenit, de luna trecută, obligatoriu în cazul tranzacţiilor imobilare, fie ele închirieri, fie vânzări.
Cadrul legal pentru atestarea tehnico-profesională a specialiştilor – persoane fizice – cu activitate în construcţii, ca auditor energetic pentru clădiri este stabilit prin Ordinul MDRT nr. 2237/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind atestarea auditorilor energetici pentru clădiri.
Persoanele fizice care promovează examenul sunt atestate ca auditori energetici pentru clădiri, pe două grade profesionale.
Auditorii energetici pentru clădiri, grad profesional I, elaborează certificatul de performanţă energetică pentru toate categoriile de clădiri care se construiesc, se reabilitează termic, sunt vândute sau închiriate, în timp ce profesioniştii cu gradul II elaborează certificatul de performanţă energetică doar pentru clădirile tip locuinţă unifamilială şi blocurile de locuinţe care se construiesc, precum şi pentru clădirile tip locuinţă unifamilială şi apartamentele din blocurile de locuinţe care se vând sau se închiriază.
Certificatul de Performanţă Energetică a Clădirii este un document elaborat conform metodologiei de calcul al performanţei energetice a clădirilor, prin care este indicată performanţa energetică a unei clădiri sau a unei unităţi de clădire şi care cuprinde date cu privire la consumurile de energie în clădiri şi care, după caz, poate fi însoţit de recomandări de reducere a acestora.
La cursuri pot participa absolvenţii de studii superioare – arhitecţi sau ingineri în instalaţii pentru construcţii, construcţii civile, industriale şi agricole, arhitectura, alte profiluri/specialităţi cu conotaţie energetică aplicabilă în domeniul construcţiilor şi instalaţiilor pentru construcţii.
Cursurile se desfăşoară în două etape. Prima etapă cuprinde 80 de ore de teorie, iar cea de-a doua realizarea proiectului, cursanţii fiind nevoiţi să se întâlnească periodic cu îndrumătorul.
Absolvenţii cursului primesc o diplomă eliberată de Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, care le permite să-şi depună la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice dosarul în vederea susţinerii examenului de „Auditor Energetic” în construcţii şi instalaţii.
Data limită pentru înscrieri este 12 septembrie, preţul cursurilor fiind de 4.000 de lei
Un comentariu
4000 lei ? ce nesimtire, sa stiti ca si Facultatea de Constructii Brasov organizeaza IN ACEEASI PERIOADA acelasi curs si costa DOAR 2000 lei.
Sa fie restul de 2000 comisionul CCI ? nu m-ar mira.