*Preţul de strigare al licitaţiei care va avea loc la mijlocul lunii august este de peste şase milioane de euro, cu aceşti bani urmând să se acopere debitele fiscale ale companiei Nitroporos
Fiscul braşovean scoate la vânzare aproximativ 92 de hectare de teren din municipiul Făgăraş în cadrul unei licitaţii organizate la mijlocul lunii august. Suma totală la care se vând cele 13 parcele de teren este de aproximativ 27,10 milioane de lei (circa 6,16 milioane de euro). Terenurile scoase la vânzare aparţin companiei Gladwell Energy SRL, firma care a pus gaj terenurile amintite pentru stingerea datoriilor fiscale ale companiei Nitroporos Făgăraş, membră a grupului InterAgro a magnatului Ioan Niculae. Nitramonia Făgăraş se întindea pe o suprafaţă de aproximativ 400 de hectare, ceea ce înseamnă că fiscul încearcă să vândă aproape un sfert din terenurile fostului combinat.
Nitroporos, compania care a moştenit aproape în totalitate combinatul Nitramonia Făgăraş, se află într-o situaţie delicată. Compania s-ar putea închide în cazul în care până la 1 octombrie nu se găsesc soluţii acceptabile de alimentare cu gaz metan. Firma a mai rămas cu doar 170 de angajaţi începând de la 1 iulie, după ce a trimis în şomaj două treinmi dintre angajaţi. Motivul concedierilor este întreruperea contractului de procesare încheiat cu grupul Interagro. „Preţul utilităţilor a crescut foarte mult de la finele anului trecut, ceea ce a determinat patronatul să stopeze producţia la Nitroporos. Fabrica stă acum în conservare şi nu mai este nevoie de acest număr de angajaţi”, spunea liderul sindicaliştilor de pe platforma Nitramonia, Lucian Cupu.
Nitroporos a produs în perioada 2010 – 2011 pierderi de 35 de milioane de lei, în timp ce la finele anului trecut a anunţat pierderi de 3,421 milioane de lei, potrivit site-ului Ministerului de Finanţe.
Societatea Nitroporos SRL a fost înfiinţată pe data de 7 martie 2008 şi administrează activele companiilor de pe platforma Nitramonia Făgăraş, cumpărate de societatea Viromet Victoria, al cărei acţionar este grupul InterAgro, controlat de Niculae. Compania „Gladwell Energy SRL”, controlată tot de Niculae, a achiziţionat, în 2008, un pachet de 60% din societatea „Nitroporos”.
Combinatul chimic şi-a reluat activitatea în septembrie 2010, în urma unor investiţii cifrate de Niculae la 47 de milioane de euro. Din această sumă, zece milioane de euro au fost achitaţi Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului în momentul preluării companiei.
Niculae se aştepta atunci ca fabrica să producă zilnic 900 de tone de amoniac, 700 de tone de azotat de amoniu şi 250 de tone de azotat de amoniu exploziv, folosit la carierele de piatră şi construcţia de drumuri. Vânzările lunare al companiei erau estimate atunci la 16 milioane de euro lunar – aproape 200 de milioane de euro pe an.