*Nicolae Jurca a lăsat Bucureştiul pentru Braşov, dar conduce un business naţional – Optiplaza
Nicolae Jurca a lăsat Bucureştiul pentru a se muta în Braşov, oraşul său natal, de unde conduce acum businessul Optiplaza, o companie cu afaceri de aproape 5 milioane de euro din servicii de optică şi comercializarea de ochelari de vedere, lentile de contact şi ochelari de soare.
„Motivul pentru care am ales să mă mut în Braşov este că am doi copii pe care am ales să îi cresc acolo“ , îşi argumentează Nicolae Jurca alegerea de a părăsi Capitala, dar şi locul de muncă anterior, din cadrul companiei din IT Ultra Pro Computers.În 2007, Jurca a intrat în contact cu o afacere deloc familiară: Optiplaza, alcătuită în acel moment din şase magazine, din care patru în Bucureşti, unu în Braşov şi unu în Brăila. Afacerea este deţinută de AMC SRL, o firmă de distribuţie de rame de ochelari şi ochelari, cu participaţii deţinute de Marius Chiriac şi Cristina Bereş, în proporţie de 90%, şi Paul Licşor. Istoria Optiplaza este mai veche şi se confundă cu cea a marilor centre comerciale.
Din totalul cifrei de afaceri, ochelarii de soare şi cei de vedere înseamnă câte 40%, iar lentilele de contact cam 20%. La şase ani de când a lăsat Bucureştiul pentru provincie, Jurca spune că nu regretă decizia, deşi drumurile îl poartă în continuare spre Bucureşti câteva zile în fiecare săptămână: „Decât să fi petrecut zilnic două ore în trafic, la Braşov fac cinci minute până la serviciu şi stau mai mult cu familia mea. O afacere se poate conduce la fel de bine şi din provincie, chiar dacă magazinele cele mai bune sunt la Bucureşti”.
Primul magazin de optică cu design care „sare în ochi“,care vindea branduri precum Escada, Furla sau Givenchy, a fost inaugurat odată cu deschiderea complexului Plaza din cartierul bucureştean Militari, de unde şi denumirea lanţului de magazine. Într-o perioadă în care pe piaţă nu existau malluri, iar optica în centrele comerciale era un concept nou, Optiplaza s-a diferenţiat mai ales prin consilierea acordată clientului.
În prezent, Optiplaza a ajuns la 13 magazine în Capitală şi 21 în restul ţării, iar în cadrul acestora lucrează 35 de octometrişti şi au zece medici colaboratori. Iar dacă brandul Optiplaza este destinat unui segment de cumpărători cu salarii peste medie şi ajunge chiar la lux, Plus Optic, un alt brand al companiei, vine în completarea acestuia. Administrat tot de Jurca, este destinat oamenilor cu venituri medii. De fapt, la începutul carierei sale în firmă, Jurca avea în responsabilitate exclusiv marketingul acestuia. Post pe care l-a ocupat pentru o scurtă perioadă de timp, înainte ca proprietarii să îi lase în responsabilitate partea de retail a întregului business. „Oamenii făceau atunci vânzarea după talentul nativ, iar noi am încercat să introducem proceduri care să stabilească rolul fiecăruia în magazin”. Dacă până în 2008, reţeaua Plus Optic avea magazine în Braşov, Bucureşti, Drobeta-Turnu Severin şi vindea sub umbrela unei alte firme, în 2008, cu un an înainte de a se face simţite efectele crizei şi pe piaţa locală, cele două au fuzionat. „A fost un moment în care am fost priviţi cu suspiciune de proprietarii de malluri pentru că era o perioadă în care mulţi şi-au transferat magazinele sub firme care nu mergeau, în insolvenţă”.
Obiectivul mutării de atunci era de a ajunge numărul unu în piaţa de optică, lucru care s-a şi întâmplat în 2009, în momentul fuziunii, când Jurca a ajuns şi directorul general al companiei. De la o cifră de afaceri de 1,7 mil. euro în 2007, compania a crescut la aproape cinci anul trecut. Totuşi, a fost vorba despre o „creştere artificială„, datorită măririi numărului de magazine prin fuziune şi noilor deschideri, nicidecum datorită vânzărilor, care au fost în scădere în toţi aceşti ani. Din 2007 şi până acum compania nu a înregistrat profit, iar cel mai bun an, judecând după primul trimestru al lui 2013, ar trebui să fie cel de acum.
Un comentariu
desi nu-mi plac articolele tip publicitate, este un exemplu bun ca Bucurestiul nu e buricul targului. investitorii trebuie sa inteleaga faptul ca isi pot deschide o centrala oriunde in tara, nu trebuie neaparat sa aibe echipa de management in capitala.