Coliva pregătită de localnicele din Şinca Nouă va putea fi pregătită şi de gospodinele din Italia, Suedia, Turcia şi Cehia. Este doar unul dintre obiceiurile gastronomice româneşti care vor fi promovate în aceste ţări europene. De asemenea, comunităţile din cele patru state vor afla multe lucruri şi despre cultura, viaţa socială şi tradiţiile cu care se mândresc sătenii din Şinca Nouă. Proiectul KAFE a fost demarat în urmă cu doi ani de reprezentanții Italiei. Ei au dorit să implice şi România, reprezentată de comuna Şinca Nouă.
Valoarea proiectului este de 15.000 de euro.