*Ei au cerut regândirea calendarului de liberalizare a preţului gazului metan
Aproximativ 50 de sindicalişti de la societăţile din chimie şi petrochimie din Făgăraş şi Victoria au protestat, ieri, în faţa Prefecturii Braşov într-un mod inedit, au făcut o mică scenetă de teatru: au adus o cruce, un sicriu, au jucat table şi au strigat sloganuri împotriva clasei politice.
Protestul sindicaliştilor este îndreptat împotriva liberalizării preţului gazului metan, care va conduce, în opinia liderilor de sindicat, la dispariţia societăţilor producătoare de îngrăşăminte chimice din România. „Pentru că nu ni se alocă cotă de gaz metan, societatea Nitroporos din Făgăraş este închisă de o lună de zile. Din această cauză, începând cu luna iulie, 248 de salariaţi vor fi concediaţi, în societate urmând a rămâne practic, personalul necesar conservării uzinei. Cerem Guvernului să reanalizeze graficul liberalizări preţului gazelor naturale, conform prevederilor Memorandumului cu Fondul Monetar Internaţional, acoco fiind prevăzut că Executivul poate prelungi acest termen cu un an, pînă la finalul anului 2015. De asemenea, cerem modificarea de urgenţă a Legii Gazelor, care prevede că firmele care extrag gazul din producţie internă trebuie să asigure cu prioritate exporturile, apoi în perioada verii, înmagazinarea gazelor, şi abia pe planul al treilea asigurarea consumului românilor şi al
economiei naţionale“, a declarat Lucian Cupu, preşedintele sindicatului din uzina Nitroporos Făgăraş de pe fosta platformă Nitramonia.
Sindicaliştii, angajaţi ai societăţilor Nitroporos Făgăraş şi Viromet Victoria, au adus în faţa Prefecturii Braşov o cruce pe care scria „Economia naţională“ şi un siciriu cu inscripţia „Munca părinţilor noştri“. Ei au pus în faţa instituţiei o masă şi două scaune pliante, doi dintre sindicalişti jucând table.
Unul dintre ei întruchipa FMI-ul şi juca cu trei zaruri, iar cel de-al doilea, Guvernul, care juca cu un singur zar, după principiul „FMI dictează, Guvernul execută“. Cât a durat protestul, între orele 09.00 şi 11.00, sindicaliştii au scandat lozinci împotriva clasei politice, gen „Jos trădătorii“ sau „Vrem să muncim, nu să cerşim“.
O delegaţie a protestatarilor a fost primită de subprefctul Ana Fleşeriu care a primit lista cu revendicările acestora şi a promis că o va trimite mai departe, la Guvern. Federaţia Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie a început, joi, o serie de proteste, pentru a atrage atenţia că dacă nu va fi suspendat timp de un an ordinul privind liberalizarea tarifelor la gazele naturale, industria chimică va fi distrusă şi cei 8.000 de salariaţi vor fi disponibilizaţi.
Federaţia Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie anunţă pichetarea prefecturilor din Slobozia (vineri), Piatra Neamţ (joi), Alexandria, Bacău şi Braşov (joi şi vineri). Pichetările în cele două zile vor avea loc între orele 9.00 şi 13.00. De asemenea, în zilele de 11 şi 12 iunie, sindicaliştii vor picheta sediul Guvernului, între orele 10.00 şi 13.00.
Revendicările sindicaliştilor vizează adoptarea unei hotărâri pentru suspendarea creşterii preţurilor la gaze naturale, acordarea de plăţi compensatorii pentru salariaţii din industria chimică şi modificarea Legii gazelor naturale.
CASETĂ
Nitroporos a dat afară jumate din angajaţi
Nitroporos Făgăraş a oprit activitatea de o lună. În plus, 248 de angajaţi au fost anunţaţi că vor fi concediaţi. Alţi 78 de oameni, care cumulează pensia şi salariul vor trebui să aleagă cu ce rămân, iar în cazul a 35 de persoane angajate pe perioadă determinată nu vor mai fi reînnoite contractele. La Nitroporos s-au făcut în ultimii ani investiţii în instalaţii, în valoare de 45 de milioane de lei, susţin reprezentanţii de sindicat.
CASETĂ
Viromet Victoria cumpără metanol din Arabia Saudită
Viromet Victoria rămâne cu cei 520 de angajaţi, fără a fi nevoită să facă disponibilizări, în contextul în care în mai multe fabrici care aparţin de grupul InterAgro concedierile sunt în toi. Se pare că norocul societăţii ţine de producţia pe care o are de răşini şi pe care le vinde pe piaţa internă la o fabrică din Reghin, dar şi pe piaţa externă în ţări precum Grecia sau Bulgaria. Totuşi, conducerea fabricii a decis să facă economii şi să nu mai lucreze pe bază de stoc, ci numai la comandă, pentru a consuma mai puţin gaz. Potrivit directorului administrativ, Costică Badea, la acest moment 70% din veniturile combinatului se duc pe gaz şi energie electrică, dar şi pe materii prime precum uree sau metanol. Ca un paradox, societatea – deşi producătoare de metanol – a ajuns să cumpere metanol tocmai din Arabia Saudită, fiind mai ieftin decât să-l fabrice. Asta, pentru că în Arabia Saudită gazul este extrem de ieftin, iar costurile de producţie pentru metanol sunt infinit mai mici ca cele din România, unde mia de metri cubi de gaz costă peste 300 euro.