*Compania vrea să îşi dubleze capacitatea de producţie până în 2015
Producătorul de hârtie pentru carton ondulat Ecopaper Zărneşti, controlat de omul de afaceri Vladimir Cohn, a anunţat că va investi 43,5 milioane de lei (10 milioane de euro) într-un proiect care presupune dublarea capacităţii de producţie a fabricii până în 2015. „Acest proiect va duce la crearea a 200-250 de noi locuri de muncă”, a declarat Aronică Oncioiu, director general al Ecopaper.
Compania are în prezent 150 de angajaţi, iar oficialii spun că salariul mediu net va creşte la 1.610 lei în acest an de la 1.566 lei în 2012. Industria ambalajelor s-a aflat pe creştere şi anul trecut, doar segmentul de carton ondulat raportând un avans de 2%, până la peste 247.000 de tone.
Consumul de carton ondulat pe cap de locuitor în România este de sub 10 kilograme faţă de 26 de kilograme în Ungaria şi de 51 de kilograme în medie în Europa. Capacitatea de producţie a fabricii din Zărneşti a Ecopaper este de 325 de tone pe zi în acest moment, dar ar putea depăşi 600 de tone după finalizarea investiţiei de 10 milioane de euro. Compania are afaceri de 25 de milioane de euro şi un profit de 3 milioan de euro în 2012.
Ecopaper Zărneşti estimează pentru acest an o cifră de afaceri de 114,5 milioane de lei (26 mil. euro), mai mult cu 2,5% faţă de anul trecut. Compania aşteaptă un profit net de 13,5 milioane lei (circa 3,1 milioane euro), în condiţiile în care a încheiat anul 2012 cu un câştig de aproape 13,2 milioane lei (3 milioane euro) şi afaceri de peste 111,5 milioane lei (25 milioane de euro).
Ponderea exportului ajunge la aproximativ 30% din totalul cifrei de afaceri a companiei. „Am demarat investiţia în vederea creşterii şi diversificării producţiei. În prezent suntem în faza de a demara construcţia unei hale, unde va fi instalată o nouă maşină de hârtie pentru carton ondulat, care sperăm să intre în producţie începând din anul 2015“, a declarat Aronică Oncioiu, director general al Ecopaper.
Producătorul Ecopaper este controlat de compania Ecopack din Ghimbav listată la Bursa de Valori Bucureşti.