Teatrul Strada prezintă vineri, 7 iunie, la orele 19.00, piesa „The DOORS – sex, drugs & Rock’n’ roll”. Aceasta este un one man-show cu Silvian Duică în rolul lui Jim Morisson, care face un spectacol absolut fascinant, care îmbină muzica, poezia şi filosofia de viaţă a lui Jim Morisson, rock-starul anilor ’60 din America, liderul, vocalistul şi textierul formaţiei The Doors.
Un spectacol de teatru, de lumini şi de imagini, un spectacol al muzicii, al dansului şi al poeziei, în care actorul Silvian Duică recită poezii de-ale lui Jim Morisson în română şi cântă în engleză, dansează şamanic ca şi Jim Morisson şi se poartă ca Jim Morisson şi, fie vorba între noi, seamănă izbitor de mult cu superstarul rock. Toate astea se întâmplă după o pânză incoloră pe care sunt proiectate imagini video cu Jim Morisson şi Doors, dar şi fragmente din videoclipurile formaţiei, încât ai impresia că te uiţi la televizor sau că eşti la film, intri atât de bine în acest rol de spectator de cinema încât atunci când actorul iese de după pînza aia şi intră în public ai impresia că se întâmplă ceva ireal, de parcă ar fi reînviat Jim Morisson şi a venit printre noi.
„The DOORS – sex, drugs & Rock’n’ roll” – vineri, 7 iunie. Teatrul Strada
0
Articol precedent140 de ani de la intrarea primului tren în Braşov
Următorul articol APIA primeşte cereri pentru cota de lapte

Comenteaza aceasta stire
Alte stiri similare
Extinderea rețelei de alimentare cu apă și canalizare, astfel încât să ajungă și în satul Gârcini de lângă municipiul Săcele,…
Jurnalistul Mike Yardley trăiește și profesează, ca ziarist de turism și columnist generalist, în mai multe ziare în Christchurch, al…
În 30 noiembrie și 1 decembrie 2023, zile libere legale, centrele de relaţii cu clienţii vor fi închise. În acest…
Consilierii locali liberali au părăsit, astăzi, sala, înainte de a se supune la vot eliberarea din funcție a viceprimarului Sebastian…
Consilierii locali au aprobat astăzi, cu 17 voturi pentru și nouă abțineri, demolarea Stadionului Silviu Ploieșteanu sau, cum este el…
Gregorian Bivolaru a fost arestat în Franța, alături de 40 de membri ai unei secte internaționale de yoga tantrică. El…
Consiliul JAI care va avea loc pe 4 decembrie nu va supune la vot aderarea României la Schengen, desi subiectul…
În ședința de astăzi, consilierii locali brașoveni au avut din nou în dezbatere proiectul de hotărâre ce vizează demiterea viceprimarului…
Mai sunt doar două zile până când Brașovul intră oficial în sezonul sărbătorilor de iarnă și începe Decembrie de poveste.…
Vești bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Chiar din minivacanța prilejuită de sărbătorirea Zilei Naționale, vor fi deschise pârtiile din…
Festivalul Brazilor de Crăciun este, de 23 de ani, evenimentul caritabil al anului și este considerat un moment al generozității,…
Mai mulți brașoveni care locuiesc în Livada Poștei din Brașov sunt îngrijorați și revoltați de faptul că zona de recreere…
PSD și PNL au adoptat rapid și fără o dezbatere adecvată noua lege a pensiilor, un act normativ cu impact…
De la 1 ianuarie 2024, alocațiile de stat pentru copii ar trebui să fie indexate cu rata inflației. O indexare cu…
Deși au de dezbătut proiecte importante pentru comunitatea brașoveană, cum ar fi derularea unor noi investiții sau alocarea unor sume…
Guvernul din Grecia a decis să introducă o nouă taxă pentru turiști, după ce țara a fost devastată de incendii…
CNAIR a prelungit cu peste o lună, până la 28 decembrie 2023, evaluarea celor nouă oferte pentru modernizarea DN 73…
Decizia impunerii unei limite de timp pentru dezbateri în cadrul ședințelor de Consiliu Local a fost luată din nou în…
foto:oradesibiu.ro. Traficul este blocat, marți, pe DN1, în localitatea Porumbacu de Jos, pe sensul de mers Brașov – Sibiu, din…
La data de 27 noiembrie, la Poliția Stațiunii Predeal, un apel la numărul de urgență 112 a mobilizat polițiștii într-o…