Economic, Stiri Brasov

Abia preluată de moldovenii de la JLC, Prodlacta şi-a majorat pierderile de peste trei ori în primul trimestru

prodlacta2Compania braşoveană Prodlacta, specializată în producţia de lapte şi produse lactate, şi-a majorat afacerile în primul trimestru al acestui an de peste trei ori, de la 1,542 milioane de lei la 4,982 milioane de lei, se arată într-un raport al companiei remis Bursei de Valori Bucureşti.

Compania, recent ieşită din procesul de insolvenţă prin preluarea de către grupul JLC Moldova, a raportat după primul trimestru pierderi de 1,946 milioane de lei, de peste trei ori mai mari decât în perioada similară a anului trecut, când acestea se cifrau la 556.621 lei. Veniturile totale ale companiei au crescut de 2,5 ori, de la 1,911 milioane de lei la 5,074 milioane de lei, în timp ce cheltuielile totale au avut un ritm puţin mai susţinut, crescând de la 2,467 milioane de lei la 7,020 milioane de lei.
Prodlacta a ieşit din insolvenţă la finele lunii trecute.
Moldovenii de la JLC Group au finalizat achitarea creanţelor companiei braşovene Prodlacta, firmă aflată în insolvenţă, şi s-au înregistrat ca acţionar majoritar al firmei încă din 28 decembrie anul trecut. Grupul de firme JLC a ajuns să deţină în urma conversiei creanţelor achiziţionate în acţiuni aproximativ 67,7% din titluri, în timp ce vechiul acţionar majoritar – Asociaţia Salariaţilor şi Managerilor Prodlacta – mai deţine 12,96%. Şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului deţine un pachet de 5,86% din titluri. Moldovenii din grupul JLC au achitat pentru pachetul majoritar de acţiuni aproape 34 de milioane de lei.
Firmele din grupul JLC achiziţionaseră în luna iulie a anului trecut creanţe în valoare totală de 17,390 de milioane de lei, mai mult de jumătate din totalul de 34,047 milioane lei acceptate la plată. Două creanţe făceau parte din categoria celor garantate. O creanţă de 12,616 milioane de lei (2,892 milioane de euro) fusese achiziţionată de la BCR de către JLC Germany Gmbh, în timp ce firma JLC Dprint Gmbh a achiziţionat creanţe de 2,612 milioane de lei (circa 579.000 de euro) de la BRD. Pe lângă acestea, grupul JLC a achiziţionat şi o creanţă chirografară în valoare de 2,162 milioane de lei.
Grupul JLC deţine fabrici de lapte în Republica Moldova (JLC şi Incomlac), în Ucraina (JLC), în Kazahstan (FoodMaster – Ice Cream Company şi JLC Sut). Grupul este unul transnaţional, care este constituit din societăţi de producţie, întreprinderi de comerţ angro şi cu amănuntul şi prestare de servicii. Întreprinderile grupului de companii JLC se află în Republica Moldova, Ucraina, Kazahstan, Germania şi România.
Principalele activităţi ale JLC Group sunt fabricarea produselor lactate, inclusiv a laptelui pasteurizat şi a produselor lactate în diverse ambalaje, construcţii, transporturi auto, agricultură, flexografie şi comerţ angro şi cu amănuntul. Proprietarul grupului este omul de afaceri moldovean Vladimir Jardan.
Sediul central al companiei JLC Group se află în Chişinău, Republica Moldova. Iniţialele JLC vin de la „Jardan Lapte Company”, iar, potrivit estimărilor ziariştilor moldoveni, „părintele” companiei controlează 70% din piaţa de lapte a Republicii Moldova.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*