*SIF Transilvania gândeşte unificarea mai multor societăţi turistice din portofoliul sub brandul braşovean
Aro Palace ar urma să se transforme în lanţ hotelier şi să înglobeze mai multe hoteluri ale unor societăţi aflate în portofoliul SIF Transilvania, a declarat, ieri, Mihai Fercală, preşedintele societăţii de investiţii financiare. „Printre hotelurile care ar urma să intre în această formulă se numără Orizont Turism Predeal, THR Prahova, dar şi anumite hoteluri de la mare sau din Bucureşti”, a declarat sursa citată.
„propunerea este momentan în analiză. Nu ştim încă dacă vom face o procedură de absorbţie sau vom crea o entitate peste aceste companii. În plus, trebuie să vedem ce vom face în cazul în care anumiţi investitori din societăţile listate vor dori să se retragă din acţionariat”, a mai spus Fercală.
Ideea de a uni toate companiile hoteliere deţinute de SIF Transilvania nu este nouă. „Am vrut să facem acest lucru de mai multă vreme, dar criza ne-a dat planurile peste cap”, a spus Fercală.
80 de milioane de investiţi în turism în 12 ani
„Toate societăţile turistice din portofoliul SIF Transilvania sunt pe profit. De anul acesta am cerut ca unele din ele să ne dea şi dividende, pentru că până acum am lăsat tot profitul la firme pentru dezvoltare, dar din acest an vrem să ne recuperăm investiţiile făcute”, a spus Fercală, care a precizat că în perioada 2000 – 2011 societăţile turistice din portofoliul SIF3 au beneficiat de investiţii de 80 de milioane de euro. Aproape jumătate din această sumă a fost investită în hotelul Orizont din Predeal, al companiei Orizont Turism. „La Predeal continuă investiţiile cu o sală multifuncţională cu o capacitate de 1.200 de locuri pentru putea atrage delegaţii mari la turismul de conferinţe. Investiţia nu va mai fi susţinută de SIF Transilvania, ci de societate prin cash-flow şi prin credite atrase, şi se ridică la naproximativ două milioane de euro”, a mai spus sursa citată.
Nu vrea hotel în Poiana Braşov
Fercală a spus că nu este interesat de preluarea vreunui hotel din Poiana Braşov. „Poiana Braşov nu va mai avea niciodată volumul de încărcare avut înainte de 1990. Din Poiana Braşov lipseşte divertismentul, iar primăvara şi toamna sunt luni moarte pentru turismul din Poiană”, a spus şeful SIF Transilvania.
Compania s-a axat în ultima vreme pe turismul balnear, investind mult în societăţile din acest domeniu. „Am terminat cu investiţiile în turism. Eu zic că tot ce era de făcut am făcut, acum este timpul să ne recuperăm investiţiile făcute. Deja am avut grupuri mari de turişti ruşi şi germani. Ne dorim ca oamenii să vină în staţiunile balneare nu neapărat pentru a trata anumite maladii, ci pentru a preveni bolile. Am văzut grupuri mari de tineri care preferă să vină în staţiunile balneo, ceea ce înseamnă că am reuşit să ne atingem scopul cu aceste staţiuni”, a conchis preşedintele SIF Transilvania.
Istorie de 70 de ani
Hotelul Aro Palace a fost inaugurat cu mare fast în anul 1939 şi este singurul hotel de 5 stele din Braşov. În anul 1963 a fost extins prin construcţia unui nou corp de clădire, iar în 2005 a fost ridicat la standarde de 5 stele. Hotelul deţine o poziţie privilegiată, fiind amplasat în centrul istoric al oraşului.
Hotelul are 312 camere duble, single, apartamente, garsoniere, un apartament prezidenţial, o cameră pentru persoane cu handicap, şase restaurante, patru săli de conferinţă şi un centru spa.