Economic, Stiri Brasov

Elmas Braşov continuă dezvoltarea şi angajările în 2013

elmasCompania Elmas Braşov, cu capital integral românesc, specializată în construcţia şi service-ul de ascensoare, dar şi alte instalaţii de ridicat, a încheiat anul 2012 cu afaceri de 20,2 milioane de euro, în creştere cu 10% faţă de anul anterior. Pentru anul în curs, societatea mizează pe o creştere a afacerilor cu 7 – 8 puncte procentuale.

Compania a finalizat anul trecut investiţia în „Laboratorul de Încercări”, proiect finanţat prin Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”, Axa prioritara 2 – Competitivitate, Dezvoltare Tehnologică şi Inovare pentru Competitivitate. Activitatea de cercetare a laboratorului se desfăşoară pe 4 domenii – cercetare aplicativă în domeniul hidraulic, cercetare în domeniul electronicii industriale aplicative, determinări ale caracteristicilor de masă şi lungime ale materialelor şi metalografie şi determinarea caracteristicilor mecanice ale materialelor. Valoarea totală a investiţiei în acest proiect s-a ridicat la 5,364 milioane de lei.
Tot anul trecut, compania a demarat o investiţie în Centrul de service şi vânzări echipamente forestiere, acesta urmând a fi inaugurat în Sânpaul, judeţul Mureş. Pentru acest an este programată o investuiţie de 3,5 milioane de euro într-o nouă facilitate de producţie pentru construcţii metalice şi construcţii de maşini.
Elmas Braşov are în prezent 248 de angajaţi, cu o medie de vârstă de 40 de ani. Compania va crea în acest an încă zece locuri de muncă. „Investim continuu în componenta de resursă umană prin programe specifice de training desfăşurate atât în ţară, cât şi în străinătate, la partenerii noştri din Germania, Finlanda, Austria, Franţa, Japonia. Toate aceste investiţii în personalul propriu conduc la o calitate superioară a serviciilor oferite clienţilor noştri”, susţin reprezentanţii companiei braşovene.
Capacitate de 200 de poduri rulante si macarale industriale anual
Din 2005, Elmas produce sub licenţa Demag, poduri rulante monogrindă şi bigrindă cu sarcini între 1,6 tone şi 50 de tone şi cu ecartamente de până la 35 de metri.

Capacitatea de producţie este de 200 de poduri rulante pe an.

„Producem, de asemenea, macarale pivotante, macarale portal şi semiportal, poduri rulante în consolă, monoşine, platforme de materiale, ascensoare pentru persoane şi materiale, dar şi automatizări industriale. Avem un pachet complet de servicii începând de la consultanţă, proiectare, expertizare, montaj, întreţinere şi servisare”, afirma reprezentanţii companiei.
Compania a înfiinţat şi un Service Call Center, apelabil gratuit din orice reţea naţională fixă sau mobilă, şi asigură suportul necesar pentru activitatea de service. Firma dispune de o reţea de puncte de lucru cu acoperire naţională şi o flotă de 50 de van-uri special echipate pentru activitatea de service operativ.
Compania Elmas Braşov a fost înfiinţată în 1990, având capital 100% românesc. Activitatea principală a firmei este fabricarea echipamentelor de ridicat şi manipulat. Sediul central al societăţii este în Braşov, spaţiile de producţie, depozitare, reparaţii şi cel administrativ întinzându-se pe o suprafaţă de 35.000 de metri pătraţi.
Compania are opt puncte de lucru la nivel naţional şi trei la nivel regional.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*